Agențiile umanitare ale ONU sunt în pragul falimentului și sunt incapabile să facă față nevoilor a milioane de refugiați din Orientul Mijlociu și Africa, susține Înaltul Comisar pentru Refugiați, António Guterres.

Condițiile din Liban și Iordania s-au deteriorat, resimțindu-se în special lipsa alimentelor și a asistenței medicale, astfel că noi valuri de refugiați au plecat către Europa, agravând actuala criză.

"Dacă ne uităm la cei strămutați din cauza conflictelor, în 2010 erau 11.000 pe zi, anul trecut erau 42.000. Acest lucru înseamnă o creștere dramatică a nevoilor acestora: de la adăpost, apă și asistență medicală, până la hrană și educație”, a declarat, pentru The Guardian, Înaltul Comisar ONU pentru Refugiați, António Guterres.

Acesta a adăugat că bugetele nu pot face față creșterii nevoilor refugiaților.

"Bugetul nostru din 2015 va fi cu circa 10% mai mic decât în 2014. Comunitatea umanitară globală nu este falită – e mai eficientă ca oricând. Dar noi suntem faliți”, a spus oficialul ONU.

În ultimele luni au fost reduse rațiile de hrană pentru refugiații sirieni din Liban și Iordania, precum și pentru refugiații somalezi și sudanezi din Kenya. Refugiații din Darfur (regiune din vestul Sudanului) au fost avertizați că ar putea să rămână fără hrană la sfârșitul acestui an.

De asemenea, ONU nu mai oferă asistență medicală în mare parte din teritoriul Irakului, fapt ce afectează milioane de persoane.

Guterres atrage atenția că prejudiciul provocat de aceste reduceri nu mai poate fi reparat.

"Dacă ne uităm la numărul de copii care vor fi afectați în mod dramatic de malnutriție și lipsa de sprijin psiho-social, vedem că acest lucru deja se întâmplă”, a spus Înaltul Comisar.

Cea mai mare parte a activităților umanitare derulate de ONU sunt finanțate prin donații voluntare oferite de guverne și persoane private. Agenții precum UNHCR și Unicef nu primesc niciun ban din contribuția statelor membre la bugetul central al ONU.