Acest „s-a trecut”, prin intermediul tehnologiei militare, a însemnat o capacitate distructivă mult mai mare, chiar de mii de ori mai mare, care ar aduce suferințe de neimaginat dacă bombele nucleare ar fi folosite - ajunge să vă gândiți doar la oroarea trăită de locuitorii orașelor Hiroshima și Nagasaki.

Monopolul american asupra acestei arme teribile a durat doar patru ani. Datorită meritelor reunite ale oamenilor de știință și ale spionilor ei, Uniunea Sovietică a testat prima ei bombă în 1949. Unii spun că în acest moment a început războiul rece, deoarece riscul unei confruntări nucleare a obligat cele două superputeri să evite un război fierbinte între ele, preferând ciocniri controlate, fie în Coreea, în Vietnam sau în Afganistan, toate acestea tragedii imense, dar foarte departe de a însemna sfârșitul planetei. Această rivalitate, în care arsenalele nucleare se umpleau de bombe, fiecare parte încercând să o întreacă pe cealaltă, este atestată de cele peste 5.000 de focoase nucleare menținute de americani și ruși.

Proliferarea nucleară a devenit inevitabilă. Britanicii au progresat curând. Francezii au urmat la mică distanță. Până în 1964 chinezii aveau și ei arme nucleare. La un moment dat, deși nu au recunoscut acest lucru până în ziua de azi, israelienii s-au alăturat clubului. Astfel, dacă se presupunea că puterile nucleare oficiale erau în număr de cinci, adică cei cinci învingători ai celui de-al doilea război mondial, care sunt și cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate, s-a realizat rapid că acest lucru era imposibil. În 1974, India a testat bomba, lucru confirmat printr-o serie de teste în 1998, vecinul ei Pakistan recunoscând simultan că e de asemenea deținător al capacității nucleare și, prin urmare, rivalitatea care dura din 1947 și care s-a manifestat în trei războaie, a trecut la un alt nivel. În cele din urmă, în 2006, un al nouălea membru s-a anunțat în forță: Coreea de Nord.

Între americani și sovietici, dar și între indieni și pakistanezi, forța nucleară a adus descurajare. Războiul rece nu s-a încins niciodată, iar cele trei războaie indo-pakistaneze nu au fost urmate de un al patrulea. În Coreea de Nord bomba înseamnă supraviețuirea regimului. Dinastia Kim, oficial comunistă, se simte mai protejată de lumea exterioară decât înainte de a avea bomba. Țara este temută astăzi și chiar Donald Trump, în primul său mandat, a organizat Summit-uri cu Kim Jong-un. Domeniul nuclear induce frică și, prin urmare, conferă statut. Acesta a fost mesajul.

Rămâne o necunoscută dacă Iranul este aproape de a deține bomba. Unii cred că acum, după atacul Israelului, se va îndrepta în sfârșit către acest obiectiv. Cu excepția cazului în care bombardamentele din ultimele cinci zile să fi distrus de fapt instalațiile și să fi eliminat oameni de știință esențiali. La fel ca familia Kim, și ayatolahii știu că supraviețuirea lor ar avea o șansă mai mare dacă ar exista o capacitate de descurajare. Muammar Gaddafi în Libia și Saddam Hussein în Irak au încercat să aibă arme nucleare și au sfârșit prin a renunța. Ambii au fost ulterior răsturnați de la putere prin acțiuni ale Occidentului, iar dacă cel dintâi a ajuns să fie linșat, cel de-al doilea a fost spânzurat. Ar fi fost altfel cu bomba?

Israelul a decis că Iranul, indiferent de intenția lui de îmbogățire a uraniului, nu va avea niciodată bomba. Și o mare parte a lumii nu ascunde că a văzut cu plăcere sfârșitul posibilităților nucleare ale marii țări care este moștenitoarea civilizației persane, începând cu vecinii săi arabi. Războiul continuă însă. Israelului îi lipsește încă certitudinea absolută.

Așa cum vor continua cu siguranță să existe țări care vor aspira să dețină arme nucleare. În trecut brazilienii și argentinienii au avut programe militare. Și Africa de Sud, în timpul regimului de apartheid, a dorit bomba. Ucraina și Kazahstanul au renunțat să o aibă, după ce au moștenit o parte din arsenalul sovietic (se speculează că și sud-africanii au renunțat la ea după ce au avut-o). Va exista într-o bună zi un al zecelea membru al clubului nuclear? Este probabil. De 80 de ani există tentația. Fie ca de la a o avea să nu se treacă vreodată la a o folosi.

Sursa: Rador Radio România