Statele Unite își aleg marți, 8 noiembrie, cel de-al 45-lea președinte. Democrata Hillary Clinton și republicanul Donald Trump sunt candidații creditați cu cele mai mari șanse.

În sondajul săptămânal comandat de NBC și Wall Street Journal, Clinton conduce cu 44%, față de 40%, cât a obținut Trump. Libertarianul Gary Johnson ar obține 6 procente, iar candidatul verzilor Jill Stein este creditat cu 2% din voturi.

Candidata democrată Hillary Clinton este creditată cu 48% din intențiile de vot, iar republicanul Donald Trump cu 43%, într-un alt sondaj publicat duminică, cel comandat de Washington Post și ABC.

Candidata Partidului Democrat, soția fostului președinte Bill Clinton, a avut un avans și mai mare în sondaje la jumătatea lui octombrie, înainte ca FBI să anunțe redeschiderea anchetei privind serverul privat de email pe care Hillary Clinton l-a folosit în perioada în care a fost secretar de stat.

În cazul în care Hillary Clinton va avea câștig de cauză, ea va deveni prima femeie-președinte din istoria SUA.

Marți, în SUA nu va avea loc un singur scrutin prezidențial pe întreg teritoriul american, ci 51 de mini-scrutine în fiecare stat și în capitala federală Washington, potrivit unui material publicat de Agerpres. Americanii votează pentru președintele și vicepreședintele SUA de-a lungul unui teritoriu imens, cu patru fuse orare. Orele de deschidere a centrelor de vot sunt stabilite de oficialitățile locale, în unele state din estul SUA votul urmând să înceapă la ora locală 6:00 (11:00 GMT). În plus, milioane de cetățeni americani au votat deja în 34 de state care permit votul anticipat sau prin e-mail.

Primele secțiile de votare se vor închide pe coasta de est a SUA, începând cu ora locală 07:00 (00:00 GMT, miercuri) și ultimele se vor închide în Alaska, miercuri, la ora 6:00 GMT, iar rețelele de televiziune americane vor anunța rezultatele în fiecare stat.

Pentru a ajunge la Casa Albă, la 20 ianuarie 2017, unul dintre candidați trebuie să obțină numărul magic de 270 de electori, adică o majoritate simplă din cei 538 de mari electori. În 48 de state, scrutinul este de tipul „winner takes all” (câștigătorul ia totul), altfel spus, candidatului care obține majoritatea voturilor populare în stat îi sunt alocate toate voturile electorale ale statului.