Locuitorii din Hong Kong votează duminică în cadrul alegerilor locale pentru consiliile districtuale, eveniment perceput de marea majoritate ca un referendum după luni de proteste în fost colonie britanică împotriva autorităților de la Beijing.

UPDATE

Alegătorii din Hong Kong s-au prezentat în număr record la vot duminică, mai mult de 60 la sută din electorat exprimându-și opțiunea electorală cu câteva ore înainte de închiderea urnelor.

+++

Peste 1.100 de candidați s-au înscris în cursa pentru ocuparea celor 452 de locuri din consiliile districtuale ale orașului, prima treaptă în sistemul de guvernare semi-democratic al insulei.

Nu este clar cum vor fi influențate rezultatele scrutinului de dezvăluirile apărute la acest sfârșit de săptămână în mass-media australiene, conform cărora agenți chinezi sub acoperire au intervenit în mod deliberat în politica din Hong Kong, transmite dpa, preluată de Agerpres.

Aceste dezvăluiri reprezintă doar cel mai recent scandal dintr-o perioadă electorală deja plină de evenimente, în care candidați din ambele capete ale spectrului politic au fost agresați de atacatori înarmați.

Candidații pro-democrație au fost, de asemenea, atent selectați în procesul de validare a candidaturilor în funcție de părerea lor despre independența Hong Kong-ului, ceea ce a dus la descalificarea activistului pentru democrație Joshua Wong.

Protestele au fost declanșate în iunie de nemulțumirea populației față de adoptarea unui cadru legislativ ce ar fi permis extrădarea rezidenților în China continentală, dar au devenit, ulterior, o mișcare de masă împotriva guvernării locale, a celei de la Beijing, dar și a violenței poliției.