La alegerile din 2019, cetățenii au votat în mod clar împotriva unui guvern (cel al stângii radicale, SYRIZA, care a cunoscut o ascensiune fulminantă în timpul crizei datoriei publice, dar care a dus Grecia în pragul unei crize și mai grave ce a culminat cu organizarea unui referendum pentru ieșirea din Zona euro și cu instituirea controlului asupra mișcărilor de capital - n.trad.). La alegerile din 2023, cetățenii au respins în mod răsunător un tip de opoziție.

Diferența pare capitală, iar opțiunea, cel puțin în ceea ce privește a doua parte, neobișnuită. În democrații, de regulă, este judecat cel care guvernează.

Dar nu a fost așa. Și nu pentru că ceea ce a fost respins în ambele cazuri a fost alternarea la putere a unui partid cu un altul, ci ceea ce este respins este un model de a face politică. Este respins modelul de a fi în conflict permanent cu realitatea, un model de suspiciune sistematică, de ostilitate permanentă, dar și un comportament antisistemic infantil. Probabil că acest model s-a potrivit vremurilor extremelor, precum cele pe care Grecia le-a trăit în perioada în care a intrat în faliment.

Nu este însă deloc întâmplător că acest model a început să fie respins de cetățeni imediat după ce "iluziile" pe care le vindea au luat sfârșit și odată cu presupusa "capitulare" (semnarea de către SYRIZA a unui nou program de salvare financiară a Greciei, deși partidul fusese cel mai mare combatant al programelor anterioare - n.trad). Adică încă de la începutul anului 2016.

În acești șapte ani, țara s-a confruntat cu trei amenințări majore. Una la nivel național, care s-a încercat să fie pusă în scenă la granițele turco-grecești de pe râul Evros (presiunile exercitate asupra granițelor de valurile de migranți încurajate de Turcia - n.trad.). O criză de sănătate cauzată de pandemia de coronavirus. Și o criză energetică generată de războiul din Ucraina.

Cu siguranță, nu a fost o perioadă normală. Societatea, însă, nu a încetat să caute o promisiune și o cale de revenire la normalitate, care în aceste circumstanțe nu putea fi asigurată decât printr-o senzație de competență administrativă.

După cum se poate observa din rezultatele alegerilor, partidul câștigător a fost creditat în mare măsură cu competență administrativă, pentru modul de gestionare a crizelor de către guvern. Partidului învins i s-a imputat, sub forma unei dezavuări colective, tocmai opoziția la normalitate.

Principalul partid de opoziție nu a fost de acord cu extinderea gardului de protecție de la granița greco-turcă, a cochetat cu antivacciniștii, a adoptat un sistem electoral în sprijinul căruia nu a putut aduce decât propunerea unor noi tipuri de guvernare și a mers până acolo încât a contestat procesul electoral și a încercat să câștige voturi de la cea mai respingătoare versiune a extremei drepte (SYRIZA nu s-a raliat demersului inițiat de Noua Democrație și susținut de PASOK de a obține în instanță interzicerea participării la alegeri a partidului de extremă dreaptă înființat din închisoare de un fost deputat al Zorilor de Aur - formațiune declarată tot de justiția greacă drept organizație criminală - n.trad.).

Atacurile asupra clasei de mijloc, monedele complementare (propuneri de a fi adoptate monede alternative la euro la nivel local - n.trad.) și toxicitatea în discursul public au arătat că, deși în totală disonanță cu dorințele și anxietățile societății, modelul partidului de a face politică nu s-a schimbat.

Dar vremurile s-au schimbat. Nu mai este vremea extremelor. Este vremea partidelor de centru. Iar aceste vremuri au fost ilustrate la urne de procentele obținute de Noua Democrație (ND - centru-dreapta), dar și de PASOK (centru-stânga) care acum aspiră să revină în postura de celălalt pol nu doar al sistemului politic, ci și al normalității.

Sursa: RADOR