Ambasadorul SUA în Ucraina spune că Trump a condiționat ajutorul militar de ancheta contra lui Biden
Ambasadorul în exercițiu al SUA în Ucraina, William Taylor, a declarat că Donald Trump a condiționat ajutorul militar pentru Kiev de investigațiile asupra rivalului său politic democrat Joe Biden.
Mărturia depusă în spatele ușilor închise de diplomatul american face parte din ancheta din Congres a democraților pentru demitere menită a stabili dacă Trump a făcut presiuni asupra Ucrainei pentru câștiguri politice personale, relatează Agerpres, care preia agenții internaționale de presă.
În declarația sa de 15 pagini ajunsă în media americane, Taylor evidențiază o campanie de presiune despre care spune că a fost orchestrată în ultimele luni de avocatul personal al lui Trump, Rudy Giuliani.
Potrivit lui Taylor, Trump a încercat să oprească ajutorul militar pentru Kiev dacă președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu anunța public o anchetă asupra companiei ucrainene de gaze naturale Burisma.
Trump a lansat acuzații nesusținute de dovezi că Joe Biden, cât a fost vicepreședinte al SUA, a oprit o investigație împotriva Burisma pentru a-și proteja fiul, Hunter Biden, care se afla în boardul companiei.
Comentarii