Ambasadorul SUA la UE a condiționat un ajutor pentru Ucraina de o anchetă asupra lui Biden
Ambasadorul american la UE, Gordon Sondland, a recunoscut că a condiționat un ajutor militar destinat Ucrainei de deschiderea unei anchete asupra unuia dintre rivalii democrați ai lui Donald Trump, Joe Biden.
Sondland a spus acest lucru în cadrul audierii la care a participat în cadrul anchetei pentru destituirea președintelui american, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Un apropiat al lui Donald Trump, Gordon Sondland a declarat în Congres că i-a explicat unui consilier al președintelui ucrainean, Vladimir Zelenski, că această anvelopă de ajutor militar nu va fi "în niciun caz" deblocată, atâta timp cât Ucraina nu va anunța public că va declanșa o anchetă asupra afacerilor lui Joe și Hunter Biden pe teritoriul său.
"Îmi aduc aminte acum că am discutat individual cu (Andrei) Iermak pentru a-i spune să reluarea ajutorului american nu se va întâmpla în niciun caz până când Ucraina nu va furniza o declarație publică împotriva corupției despre care vorbim de numeroase săptămâni", a precizat el.
"Am presupus că suspendarea ajutorului a fost legată de o declarație sugerată (de apropiați ai lui Trump) împotriva corupției" și care ar menționa compania care îl avea pe statul de plată pe Hunter Biden, fiul lui Joe Biden, a declarat el.
Când a fost întrebat de congresmenii din comisiile de anchetă dacă cererea făcută Ucrainei de a-l ancheta pe Biden, și deci de a implica Kievul în campania prezidențială americană din 2020 ar putea fi "ilegală", Gordon Sondland a răspuns: "Nu sunt avocat, dar presupun că da".
Comentarii