Pentru prima dată în istoria modernă, Statele Unite au un rival major – China –, superioară în aproape toate domeniile cheie, iar resursele interne americane nu mai ajung pentru a face față competiției, constată „The New York Times” (SUA).

Intrăm într-o epocă în care adevărata măsură a întâietății americane va fi legată de capacitatea Washingtonului de a consolida ceea ce noi considerăm a fi o scară aliată: forța de a concura la nivel mondial în tandem cu alte țări pe plan economic, tehnologic și militar.

Președintele Trump pare să se îndrepte în direcția opusă. Drumul său de unul singur, bazat pe diplomația taxelor, i-a nemulțumit pe aliați, oferind astfel Beijingului cale liberă pentru a-și forma propriile coaliții. Recentele taxe majorate impuse Indiei nu sunt decât un exemplu. Timp de trei decenii, Statele Unite s-au căznit să curteze India, considerând-o o contragreutate geopolitică în fața Indiei. Dar, săptămâna trecută,  după majorarea taxelor impuse Indiei, premierul Narendra Modi a vizitat China pentru prima oară în ultimii șapte ani, iar acolo, el și președintele Xi Jinping au convenit să depășească tensionatele relații anterioare și să conlucreze ca parteneri, nicidecum ca rivali.

Trump se joacă cu focul

Pe parcursul secolului XX, America a depășit în producție și în inovație Germania, Japonia și Uniunea Sovietică. Dar China e altceva. În privința cifrelor cele mai importante într-o competiție strategică, ea a depășit deja Statele Unite.

Economia sa, deși încetinită, încă mai este cu aproape 30% mai mare comparativ cu cea a Americii atunci când vine vorba de puterea de cumpărare. China are o capacitate de producție de două ori mai mare, produce mult mai multe automobile, vase, oțel și panouri solare comparativ cu Statele Unite, precum și peste 70% din bateriile, din vehiculele electrtice și din mineralele cele mai importante. În materie de știință și tehnologie, China produce mai multe patente funcționale și mărturi de primă referință decât Statele Unite. Iar pe plan militar, ea dispune de cea mai mare flotă, de o capacitate de construcții navale estimată a fi de 230 de ori mai mare decât cea a Americii și devine cu repeziciune un lider în armament supersonic, în drone și în comunicații.

Administrația Biden a recurs la putere de cuvingere ca să câștige alte țări de partea sa. El a susținut crearea Consliului pentru Comerț și Tehnologie cu Europa, a susținut așa-zisul grup Quad, din care fac parte SUA, India, Japonia și Australia ca să contrabalanseze influența crescândă a Chinei, a ajuns la un acord pe tema submarinelor nucleare cu Australia și cu Marea Britanie și a impus un nou control al exporturilor, precum și noi aranjamente comerciale.

Trump nu este întrutotul alergic la o asemenea abordare. În primul său mandat, el a avut o serie de inițiative precum Acordurile Abraham din Orientul Mijlociu, a semnat un acord comercial cu Mexicul și cu Canada și a revitalizat inițiativa Quad, anterior adormită. Dar el se pronunță deseori în favoarea unor relații mai ales bilaterale, or asta îi nemulțumește pe aliați.

Este la fel de adevărat că tacticile dure ale lui Trump vizează tocmai economiile față de care Statele Unite ar trebui să fie mai apropiate. Chiar și acordurile sale comerciale cu Japonia, Coreea de Sud și Europa vizează în principal reducerea deficitului comercial bilateral, sporind veniturile din taxe vamale și asigurând niște vagi promisiuni de investiții în loc să contrabalanseze China. Aliații SUA i-au asemănat public abordarea cu cea a unui moșier care caută să închirieze terenuri. La nivel mondial, popularitatea Americii a scăzut, în multe țări ea situându-se sub cea a Chinei.

Drumul lui Trump spre consolidarea unei traiectorii aliate, dacă există, ar urma să se bazeze pe mai multă putere de convingere. Forța duce la mici concesii din partea unor parteneri disperați, dar, pe termen lung, va eroda încrederea. Trump nu greșește atunci când le cere mai mult aliaților. Dar el îndreaptă acest prețios avantaj al Americii asupra unor obiective greșite. În loc să caute niște vagi promisiuni din partea partenerilor comerciali, el ar trebui să-i convingă să investească mai mult în niște sectoare care ar grăbi reindustrailizarea Americii.

Ceea ce nu va funcționa însă este pedepsirea prietenilor în avantajul curtoaziei față de China. A oferi Chinei o reducere a taxelor sau acces la semicoductorii americani în schimbul unor vagi promisiuni vizând achiziționarea unor produse ameericane ar duce la niște beneficii minore, dar ar prejudicia permanent poziția Americii. Asta i-ar putea deranja pe eventualii parteneri, făcându-i să se orienteze spre China, așa cum se pare că India face deja.

Avantajul singular al Americii în peisajul puterii de pe glob constă în aliați și în parteneri. Temându-se că vor fi părăsiți, mulți dintre ei sunt dispuși să îl mulțumească pe Trump într-o manieră oarecum neașteptată. Vietnamul a anunțat că va renunța la orice taxe vamale impuse produselor americane, iar Europa își sporește cheltuielile militare. Asemenea țări vor să facă mai mult decât ar face vreodată cele după care aleargă Trump, respectiv Rusia și China.

Nu este prea târziu ca Washingtonul să poată consolida o scară aliată, chiar și prin maniera lui Trump de a convinge.

Astfel, în secolul următor, China va fi cea care va pierde.

Sursa: Rador Radio România