Pe vremuri, Statele Unite și Marea Britanie erau lideri pe scena mondială, acest duet diplomatic rezolvând marile crize.

Pe parcursul celor două războaie mondiale, din Ialta și până în Berlinul de Est, iar mai apoi în Balcani, liderii americani și britanici adunați laolaltă semnalau faptul că relațiile dintre diverse țări se datorau unei ordini previzibile. Fără îndoială, având propriul interes, dar fiind democrații dependente de statul de drept, ale căror puteri colective și voințe de fier erau binevenite atunci când în niște țări se murea de foame, când libertatea era atacată, iar haosul se solda cu jertfe.

Acum însă, asta nu contează prea mult.

Marți, Donald Trump efectuează cea de-a doua vizită a sa în Regatul Unit, într-un moment când afacerile la nivel mondial au scăpat mult de sub control. Este puțin probabil ca pompa și grandoarea spectatolului să reasigure o lume care trece de la criză la criză.

Pentru Orientul Mijlociu și pentru străzile din Washington, pentru stepele Ucrainei și pentru câmpiile din Sudan, vizita lui Trump se desfășoară pe fondul unor diviziuni, debandade și deteriorări mondiale pe care nicio ceremonie nu o poate masca și nicio alianță istorică nu a reușit să o rezolve. Războaiele comerciale, războaiele reale, regresul democrației, perturbările la nivel tehnologic – ei bine, unele contravin demersurilor președintelui de a controla situația, iar altele par incapabile sau nedoritoare să dea rezultate.

În pofida promisiunii lui Donald Trump, potrivit căreia, în numai o zi, va declanșa una dintre cele mai grave operațiuni de urgență, Rusia continuă să lovească Ucraina. După ce mult trâmbițata reuniune la vârf de la Anchorage, de luna trecută, nu s-a soldat cu niciun rezultat, Moscova și-a întețit atacurile asupra Ucrainei, prelungind traseul dronelor sale în Polonia și în România.

Keir Starmer, premierul care îl va saluta pe Trump de la reședința sa din Chequers, se află în fruntea unei coaliții de țări europene în sprijinul Ucrainei, al căror imperativ din ultimele săptămâni a părut să fie mai degrabă păstrarea sprijinului lui Trump și mai puțin blocarea Kremlinului.

Trump sosește (în Marea Britanie) cu un sprijin de 40% din partea populației americane și cu un procent de 22% din partea britanicilor. Starmer este și el victima unor nemulțumiri, doar 34% dintre britanici fiindu-i favorabili. Regele Charles III, care va găzdui evenimentul, se află puțin mai sus, cu un sprijin de 53%.

Astea nu sunt procentele de care s-au bucurat Winston Churchill, Franlkin D. Roosevelt și George VI atunci când au implicat o lume întregă în lupta împotriva lui Adolf Hitler. (44% dintre britanici au afirmat că ar dori ca președintele american să nu se implice, în vreme ce 40% dintre ei au sprijinit continuarea întrevederilor din această săptămână).

„Săptămâna aceasta, președintele Trump va întreprinde cea de-a doua sa vizită în Regatul Unit – un eveniment diplomatic semnificativ, la care asistăm fără vreun ambasador”, a declarat, luni, parlamentara Emily Thornberry, președinta unei importante comisii din Camera Comunelor, ea cerând deschiderea urgentă a unei anchete legate de numirea lui Peter Mandelson în funcția de ambasador britanic în Statele Unite. „Publicului trebuie să i se explice de ce ne aflăm în această dificilă situație”, a spus ea.

Dar nimic nu a perturbat mersul reuniunilor diplomatice mai mult decât Trump însuși. De obicei, președintele își schimbă poziția după un anume eveniment, difuzând comunicate și comentarii care ar reflecta poziții fixe și de bază.

Potrivit unei analize a ziarului The Washington Post din luna august, Trump și-a schimbat de 19 ori poziția publică față de Ucraina, dacă nu mai mult.

„Aceste decizii de gen yo-yo nu au comparație în actuala istorie geopolitică”, afirmă  Nancy Koehn, istoric de la Harvard Business School. „Au existat niște conferințe importante, unde s-au discutat și au fost convenite niște decizii majore, care nu au fost schimbate după numai o zi, doar pentru că Stalin a avut o zi proastă sau și-a văzut noile sondaje”.

„Nu cred că cei mai mulți oameni îi vor urmări pe toți acești lideri si vor spune că ei sunt cei mai potriviți ca să conlucreze spre bunăstarea întregii lumi”, a spus ea.

Deseori, Trump preferă să adopte decizii bruște sau să se bazeze pe emisari de încredere, chiar dacă nepregătiți, din mediul său de afaceri, și nu pe diplomați experimentați. Steve Witkoff, un agent imobiliar din New York devenit emisar al lui Trump în Orientul Mijlociu și în Ucraina, a fost criticat de mulți diplomați pentru că s-a lăsat manipulat de președintele rus, Vladimir Putin, cu ocazia reuniunii de la Anchorage.

„În trecut, când aveau loc negocieri de o asemenea amploare, funcționarii ar fi avut deja grijă să stabilească lucrurile și să redacteze un comunicat pe care să te poți baza”, a declarat Kathleen Burk, profesor emerit de istorie modernă și contemporană la Colegiul Universitar din Londra, referindu-se la consilierii care au pregătit reuniunea.

„Asemenea ocazii s-au schimbat”, afirmă Burk, „din cauză că acum contează doar un singur om. Nici măcar o țară nu mai contează, ci doar un singur om, care este extrem de imprevizivbil”.

Sursa: Rador Radio România