Nu tocmai: geografia fizică, politicile de înarmare și nivelul așteptat de agresiune fac o diferență destul de clară între cele două situații, potrivit unei analize a publica'iei italiene Il Fatto Quotidiano.

În primul rând, Taiwanul, cunoscut cândva sub numele său spaniol de Formosa, este o insulă care se întinde pe o suprafață de 36.000 km pătrați și găzduiește o populație la fel de mare precum cea din întreaga Italie de Nord (23 de milioane). Și este important de menționat că are o altitudine medie de 1.150 de metri deasupra nivelului mării.

În realitate, există doar două zone plate: cea mai mare fiind pe latura vestică, cu fața către Republica Populară Chineză (RPC), care pornește din capitala Taipei până aproape de extremitatea sudică a insulei, pe o lungime de aproximativ 450 de kilometri, o adâncime medie mai mică de 30, iar cealaltă, care se află pe latura de nord-est, este localizată în ”hsien”-ul (județul, provincia) Yilan, având 30 de km de vedere la mare.

Prin urmare, este clar că fosta Formosa spaniolă este o adevărată fortăreață naturală. Cu atât mai mult cu cât pe toată latura vestică adâncimea apelor marine fluctuează între 50 și 100 de metri, cu o medie de 70. Apa este atât de mică încât rața nu poate pluti, sau mai bine zis: marea este prea puțin adâncă pentru submarinele chineze și nu ar putea fi folosită niciodată pentru o maxi-aterizare pe coastă.

Cu toate acestea, aceste ape de mică adâncime oferă taiwanezilor condițiile perfecte pentru a amplasa mii de mine în scop defensiv: cu siguranță, operațiunea nu se poate desfășura pe timp de pace pentru a nu deteriora afacerile, dar în caz de amenințare, este ușor de realizat pentru o țară care la începutul anului 2022, chiar înainte de războiul din Ucraina, și-a mărit bugetul militar cu alte 8,6 miliarde de dolari. Ca să se înțeleagă, în Italia multe persoane s-au scandalizat la anunțul Germaniei de a investi dintr-odată 2 miliarde de euro în arme.

Mai trebuie să adăugăm și că Taipeiul nu s-a bazat doar pe beneficiile oferite de geografia fizică, ci a construit și fortificații pe coaste, în special în zona de sud-vest, și a plasat baze navale și aeriene alături de aproape toate porturile și aeroporturile comerciale cele mai sensibile, asta în cazul în care RPC ar încearca o invazie. Cu siguranță că prin comparație, Ucraina este de aproape șaptesprezece ori mai mare, dar este inima stepei europene, adică o zonă joasă și plată. În plus, are aproape 2.000 km de graniță terestră cu Rusia și alți 1.000 cu Belarus, aproape toate în regiuni de șes sau de dealuri joase, fără apărări naturale.

Adăugăm și că Taiwanul dispune de sute de avioane, sisteme antiaeriene și antinave de ultimă generație, printre care celebrele rachete Harpoon, binecunoscute în Marea Neagră, care pot fi folosite de la bord, dar pot fi transformate și în baterie de coastă, a căror rază de acțiune permite acoperirea întregii zone a strâmtorii. De parcă nu ar fi de ajuns, după cum a amintit recent cunoscutul expert militar în combaterea terorismului Renato Scarfi, „s-au pregătit 70 de ani pentru eventualitatea unei debarcări chineze în Formosa”.

La toate acestea mai trebuie adăugat și că „Taiwanul ar fi dobândit capacitatea de a lovi China continentală cu rachete a căror rază de acțiune ar depăși 1.500 km și că s-ar dota cu rachete cu rază lungă de acțiune care, în cazul unui conflict, ar avea capacitatea de a lovi ținte în inima teritoriului chinez”. Suntem departe de situația tragicomică a forțelor armate ucrainene din 2014, la momentul primei agresiuni rusești asupra Crimeei și a Donbasului, dar și de insistența naivă a Kievului de a nega riscul unei invazii - și nevoia de pregătire pentru acest tip de situație - până pe 23 februarie. Întrebarea Taipei-ului nu este dacă și unde, ci doar când.

Într-un astfel de scenariu, din moment ce Războiul Rece nu s-a încheiat niciodată, Washingtonul și Beijingul au același raționament, desigur, în sens invers: RPC ar trebui să acționeze acum, având în vedere că Taiwanul nu a fost încă întărit 100% și americanii încă nu s-au orientat complet spre regiunea Asia-Pacific?

Americanii ar trebui să securizeze fosta Formosa, în timp ce construiesc un nou sistem de securitate democratic și anti-chinez, având în vedere că RPC nu și-a construit încă o forță aeriană și navală capabilă, nu atât pentru a respinge SUA și aliații săi, ci cel puțin cât să fie sigură că va zdrobi Taiwanul?

Mișcarea lui Nancy Pelosi, o politică de cursă lungă și mereu opusă - dinspre stânga - comuniștilor chinezi, a confirmat, așa cum se vede din imaginile exercițiilor, că Statele Unite - singure sau cu sistemele lor de alianțe - sunt pentru RPC un adversar care face parte din altă categorie.

Așa cum a spus Steven Goldstein, docent la Universitatea Harvard: „Când chinezii se supără pe SUA pentru Taiwan, ei pedepsesc Taiwanul”. Și atunci americanii, vorbind despre apărarea democrației din Taiwan, se pregătesc să justifice, în fața Congresului și în timpul campaniei electorale pentru alegerile intermediare, că nevoia de a investi în securitatea Taipei-ului este la fel de mare și poate chiar mai mare decât în ​​cea a Kievului.

Sursa: RADOR