Președintele argentinian, Javier Milei, a suferit un prim eșec serios în Parlament, unde, din lipsă de sprijin, setul său de reforme de dereglementare a fost trimis înapoi în comisie, transmite lalbire.be.

"Programul nostru a fost votat de 56% dintre argentinieni și nu suntem pregătiți să-l negociem cu cei care au distrus țara", a denunțat pe rețeaua de socializare X domnul Milei care intenționează să "continue" programul "cu sau fără sprijinul liderilor politici care ne-au distrus țara".

Marți seara, când Camera Deputaților se pregătea de voturi foarte incerte pe tema controversată a privatizărilor, partidul prezidențial La Libertad Avanza (LLA) a cerut și a obținut brusc amânarea ședinței, returnând de facto textul în comisie.

Ministrul de Interne Guillermo Francos, care a fost pivotul negocierilor pentru obținerea unei majorități ad-hoc - o provocare pentru partidul LLA al domnului Milei, a treia forță din hemiciclu -, a explicat că a observat "o lipsă de voință din partea blocurilor pentru a sprijini reformele".

"Au fost angajamente de vot care nu au fost respectate în practică", a denunțat el.

Din Israel, unde a sosit marți pentru un turneu diplomatic care îl va duce și la Vatican și în Italia, președintele Milei a denunțat pe rețeaua X "casta care s-a pus în calea schimbării".

"Nu va fi ușor să schimbi un sistem în care politicienii s-au îmbogățit în detrimentul argentinienilor", a recunoscut el.

Marți, deputații au reluat examinarea spinoasă, uneori articol cu ​​articol, a ambițioasei legi "Omnibus" a domnului Milei. Inițial, 660 de prevederi reformatoare și în economie, comerț, cultură, drept penal, cultură... apoi, un proiect demontat de-a lungul câtorva săptămâni s-a redus la aproximativ 300 de articole.

Cu toate acestea, guvernul a înregistrat inițial o victorie marți, deputații aprobând principiul "competențelor delegate" executivului pentru un an, pentru a legifera prin decret în numele "urgenței economice".

Apăruseră totuși fisuri, deputați moderați ai opoziției, precum centrista Paula Oliveto, spunând că se tem "de o democrație slabă, care concentrează (puterile) pe o singură persoană", referindu-se la domnul Milei, și "termină prin a ne lăsa pe toți fără apărare".

Dar votul de seară asupra detaliilor "Legii Omnibus" promitea a fi și mai complicat: opoziția moderată, deși gata să susțină reformele, intenționa să ceară modificări, precum privatizările (între 30 și 40 de companii vizate) sau repartizarea resurselor de stat/provinciale.

"Guvernatorii (provinciilor) nu s-au ținut de cuvânt", a afirmat liderul grupului LLA, Oscar Zago, sugerând că tocmai în ceea ce privește finanțarea provinciilor puterea nu a putut să asigure garanții de vot din partea unor guvernatori adesea independenți, într-o țară federală cu 24 de provincii.

De asemenea, președinția i-a arătat cu degetul și i-a amenințat. "Din păcate, ajustarea va trebui să fie mai semnificativă, guvernatorii sunt cei care vor fi vizați", a avertizat purtătorul de cuvânt al președintelui Manuel Adorni la televiziunea LN+.

"Fiecare dintre cheltuielile guvernului trebuie revizuită pentru a se conforma instrucțiunilor președintelui Milei: deficit zero", a insistat el.

Domnul Milei a spus în repetate rânduri că "nu există un plan B" de austeritate pentru a restabili cea de-a treia economie a Americii Latine, îndatorată structural și sugrumată de o inflație de 211% (în 2023). FMI a prezis o recesiune de 2,8% în 2024, sub efectul primelor măsuri de austeritate, inclusiv o devalorizare de 50% a monedei naționale - peso.

Opoziția a exultat după lovitura de teatru din Parlament. "O înfrângere politică pentru guvern", a spus deputatul peronist Leandro Santoro, afirmând că este de "un ridicol fără precedent" pentru cei de la putere.

Conform procedurii parlamentare, trimiterea unui proiect de lege înapoi în comisie anulează voturile obținute anterior. În acest caz votul favorabil, de vinerea trecută, pe "principiul general" al legii, și cel de marți privind "puterile delegate".

"Asta înseamnă că totul trebuie să înceapă de la zero", a spus deputata radicală de stânga și fosta candidată la președinție Myriam Bregman.

sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA