Armata israeliană a început „raiduri terestre localizate” în satele din sudul Libanului
Armata israeliană a anunțat în cursul nopții de luni spre marți că a început „raiduri terestre localizate” în satele din sudul Libanului, afirmând că vizează mișcarea islamistă Hezbollah, relatează AFP, preluată de Agerpres.
„În conformitate cu decizia eșalonului politic, forțele de apărare civilă au început în urmă cu câteva ore raiduri terestre limitate, localizate și țintite, bazate pe informații precise, împotriva unor ținte și infrastructuri teroriste ale Hezbollah în sudul Libanului”, a scris armata israeliană pe Telegram în jurul orelor 23.00 GMT (02.00, ora locală).
„Aceste ținte sunt situate în sate din apropierea frontierei și reprezintă o amenințare imediată pentru comunitățile israeliene din nordul Israelului”, a precizat armata.
Statele Unite anunțaseră cu câteva ore mai devreme operațiuni terestre „limitate” ale Israelului împotriva Hezbollah în Libanul vecin.
Forțele armate „operează conform unui plan metodic stabilit de Statul-Major general și Comandamentul de nord, pentru care militarii apărării civile s-au antrenat și pregătit în ultimele luni”, a explicat armata israeliană.
Forțele aeriene israeliene și artileria apărării civile sprijină forțele terestre cu lovituri precise, potrivit aceleiași surse.
Armata subliniază continuarea operațiunilor sale „pentru a atinge obiectivele de război” și a face „tot ce este necesar cu scopul de a apăra cetățenii Israelului și a permite revenirea la casele lor a cetățenilor din nordul Israelului strămutați”.
Comentarii