Papa Francisc a avertizat duminică asupra ''spiralei morții și a distrugerii'' în confruntările din Orientul Mijlociu, considerând drept ''teribilă și inacceptabilă'' pierderea de vieți nevinovate în acest conflict.

UPDATE

O soluție trebuie găsită "cu ajutorul comunității internaționale" pentru a pune capăt acestui "crescendo de ură și violență care constituie o rană gravă pentru fraternitate, dificilă de vindecat dacă nu se fac eforturi pentru dialog", a declarat Papa la rugăciunea sa duminicală Angelus, relatează AFP, preluată de Agerpres.

+++

După ce a anunțat prezența soldaților săi în Fâșia Gaza, armata israeliană a dat înapoi vineri, invocând o "problemă de comunicare internă".

"Aviația israeliană și trupele terestre efectuează un atac în Gaza", a scris inițial armata într-un scurt mesaj. Întrebat de AFP, purtătorul de cuvânt al armatei, Jonathan Conricus, a confirmat că soldații au pătruns în "Fâșia Gaza controlată de islamiștii din Hamas, fără a specifica numărul, nici durata și nici întinderea operațiunii. Apoi, două ore mai târziu, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a emis o "clarificare" pentru a spune "în prezent nu există trupe în Fâșia Gaza", relatează Agerpres. Întrebat din nou, purtătorul de cuvânt al armatei a explicat acest imbroglio aparent printr-o "problemă de comunicare internă" și că trupele bombardează Gaza, dar din afara teritoriului.

La scurt timp după miezul nopții, grupuri armate palestiniene din Fâșia Gaza au lansat un nou baraj de rachete spre sudul Israelului, limitrof enclavei palestiniene. Armata a deplasat tancuri și autovehicule blindate de-a lungul teritoriului palestinian de unde trupele israeliene s-au retras unilateral în 2005. Iar Ministerul Apărării a dat undă verde armatei pentru a mobiliza, la nevoie, mii de rezerviști.

Ultima operațiune militară israeliană în Fâșia Gaza, un teritoriu de două milioane de locuitori supuși unei blocade israeliene de mai bine de 10 ani, datează din 2014. Războiul dintre Israel și Hamas a durat atunci 50 de zile și a făcut cel puțin 2.251 de morți de partea palestiniană, majoritatea civili, și 74 de partea israeliană, aproape toți soldați.


În timpul nopții, aviația israeliană și-a continuat bombardamentele asupra siturilor Hamas, în timp ce sute de locuitori palestinieni au fost nevoiți să-și părăsească casele în grabă pentru a fugi de lovituri, potrivit martorilor și corespondenților AFP aflați la fața locului.

Potrivit Deutsche Welle, armata israeliană a vizat tunerile Hamas.

Un bilanț al Ministerului palestinian al sănătății arată că, de la începutul acestui nou ciclu de violențe, 103 palestinieni, printre care 27 de copii, au fost uciși în Fâșia Gaza și 580 răniți. În Israel, șapte persoane, printre care un copil de șase ani și un soldat, au fost uciși.

Alte evoluții:

- Trei rachete au fost lansate joi din sudul Libanului spre Israel. Rachetele au căzut în Marea Mediterană. O sursă apropiată Hezbollah a precizat că armată libaneză nu a fost implicată.

- Consiliul de Securitate al ONU va avea duminică o reuniune publică virtuală cu privire la conflictul israeliano-palestinian.

- Aeroportul Ramon, situat în apropiere de stațiunea Eilat de la Marea Roșie (sudul Israelului) nu a fost vizat de un tir de rachetă palestinian și funcționează ca de obicei, a declarat un oficial israelian, după ce gruparea islamistă palestiniană Hamas a anunțat că a lansat o rachetă spre aeroport.

- Cea mai mare operațiune israeliană din Gaza de la începutul actualei escalade a constat în 50 de salve de artilerie terestră și bombardamente aeriene executate în decurs de 40 de minute, a informat vineri armata israeliană.

- Forțele de ordine au reținut numeroase persoane în orașele mixte, urmare a violențelor izbucnite între cele două comunități.