"Arme, arme și iar arme" - apelul ministrului de externe ucrainean către NATO
Șeful diplomației ucrainene, Dmitro Kuleba, a cerut joi țărilor membre NATO să furnizeze mai multe arme Ucrainei pentru combaterea forțelor ruse.
Oficialul a indicat că, în cadrul reuniunii pe care o va avea joi cu aliații NATO la Bruxelles, are trei puncte pe ordinea de zi: "arme, arme și iar arme", relatează AFP și EFE, citate de Agerpres.
"Agenda mea este foarte simplă. Am venit să cer trei lucruri: arme, arme și arme. Cu cât mai repede vor fi livrate, cu atât mai multe vieți vor fi salvate, iar distrugerea va fi evitată", a pledat ministrul ucrainean de externe la sosirea sa la sediul NATO din Bruxelles pentru o reuniune cu omologi ai săi din țările Alianței Nord-Atlantice.
"În ultimele săptămâni, armata ucraineană și întreaga națiune ucraineană am demonstrat că știm cum să luptăm, știm cum să câștigăm, dar fără o aprovizionare durabilă și suficientă cu armele cerute de Ucraina, aceste victorii vor fi însoțite de sacrificii enorme", a spus Kuleba.
Aflat în turneu în Europa, șeful diplomației ucrainene a afirmat că "cel mai bun mod de a ajuta Ucraina acum este să i se ofere tot ceea ce este necesar pentru a-l descuraja pe (președintele rus Vladimir) Putin și a învinge armata rusă în Ucraina, pentru ca războiul să nu escaladeze și mai mult".
Mai exact, el a spus că Ucraina are nevoie, în special, de avioane, rachete antinavă, transportoare blindate și sisteme grele de apărare aeriană.
"Cred că învoiala propusă de Ucraina este corectă: voi ne dați arme, noi ne sacrificăm viețile, iar războiul se limitează la Ucraina", a subliniat Dmitro Kuleba.
Kuleba consideră că nu ar trebui să existe nicio diferență între armele defensive și cele ofensive, "deoarece orice armă folosită pe teritoriul Ucrainei de armata ucraineană împotriva unui agresor străin este defensivă prin definiție".
"Deci, orice distincție între ofensivă și defensivă nu are niciun sens când vine vorba de situația din țara mea. Acele țări care spun că putem oferi Ucrainei arme defensive, dar nu suntem în măsură să-i dăm arme ofensive, sunt ipocrite. Este pur și simplu o abordare nedreaptă și nejustificată", a spus el.
Referitor la Germania, ministrul ucrainean a recunoscut că aceasta a făcut "un pas revoluționar, schimbându-și poziția de la a nu furniza deloc arme la a permite anumite livrări și a furniza Ucrainei în special arme antitanc".
"Cu toate acestea, este clar că Germania poate face mai mult, având în vedere rezervele și capacitățile sale și lucrăm cu guvernul german pentru a ne furniza arme suplimentare", a adăugat șeful diplomației ucrainene.
Cât privește sancțiunile împotriva Rusiei, el a apreciat că s-a făcut un pas înainte și că în urmă cu doar o săptămână măsurile restrictive propuse erau mult mai slabe.
Totuși, Kuleba a insistat asupra unui embargo complet asupra petrolului și gazelor rusești, excluderea tuturor băncilor rusești din sistemul internațional Swift și închiderea tuturor porturilor pentru navele și mărfurile ruse, cu cât mai puține excepții posibile, doar pentru motive umanitare.
El a insistat ca ucrainenii să nu fie nevoiți să plătească cu "viața, sănătatea și suferința lor" pentru aplicarea de noi sancțiuni împotriva Rusiei.
Țările NATO furnizează arme Ucrainei, dar Alianța încearcă, de asemenea, să fie atentă să nu se angajeze într-un război pe scară largă cu Rusia, notează EFE.
"Ucraina are dreptul să se apere. Vom asculta necesitățile care ne vor fi prezentate de Dmitro Kuleba și vom discuta despre cum să răspundem", a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, citat de AFP.
"Vom continua să sprijinim Ucraina pentru a o ajuta în capacitatea sa de a se apăra, dar este important pentru noi să ne coordonăm împreună, să acționăm împreună și nu să acționăm individual", a reacționat ministrul german de externe Annalena Baerbock la sosirea sa la Bruxelles. Ea a propus organizarea unei reuniuni informale a miniștrilor de externe din NATO în luna mai la Berlin.
Comentarii