Românii și polonezii cred încă în iad, potrivit unui sondaj. Rezultatul relevă ”cortina de fier” care separă Europa de Est de Europa de Vest, scrie Frankfurter Allgemeine Zeitung.

În Occidentul "luminat" acest rezultat al unui sondaj provoacă o veselie care apare drept frivolă în lumina războiului din Ucraina. Nu putem decât să râdem auzind acest lucru. Peste 50% dintre cei chestionați în cele două țări au răspuns într-un sondaj realizat între 2017 și 2020 de World Values Survey că sunt convinși de existența iadului. Din acest motiv primesc din partea unor cercuri educate o atitudine ironică, cum este și de asteptat, comentează cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung, într-un material semnat de Simon Strauss.

Un jurist de ocazie activ și pe twitter, stabilit la Londra, a comentat rezultatul sondajului cu un desen înfățișând o față glumeață de drăcușor.

Un sociolog german a declarat ironic pe Twitter că ambele țări sunt astfel "singurii realiști din UE". Pentru aceasta a fost răsplătit de lume cu mutrițe rânjinde și stropi de sudoare. Este vorba de asudarea lejeră a celor raționali care, dacă este cazul, nu cred decât explicației care le-a garantat un sistem de navigare. Din aceste "mutrițe" răzbate vanitatea celor care au pierdut orice înțelegere a unei concepții despre o lume transcendentă. Noua iubire bruscă față de Polonia își are și ea limitele sale. Iar acestea apar dur și militant tocmai acolo unde este vorba despre opera lui Dumnezeu și contribuția Satanei.

Nu este deloc nevoie să se exagereze sentimental în privința credinței populare est-europene pentru a constata că sondajul relevă din nou în fața ochilor noștri cortina de fier care separă Europa de Est de Europa de Vest. Toate acestea par de la sine înțelese într-o zonă în care enoriașii fug de bisericile creștine, lipsește imaginea unui loc al păcatului etern - în Germania, doar aproximativ 15% dintre cei chestionați cred în iad.

Ironia condescendentă față de simplitatea metafizică a vecinilor noștri europeni primește un gust amar când ajungi să citești un articol al scriitoarei ucrainene Anastasia Kosodii apărut în Tagesspiegel în care aceasta a recunoscut fără a clipi, referindu-se la cadavrele carbonizate ale soldaților ucraineni schingiuiți: "Ateismul meu s-a terminat la 24 februarie, deci cred în Dumnezeu - sau cu atât mai mult în pedeapsa lui Dumnezeu în cazul celor care o merită".

Pe noi crimele de război ale rușilor ne-au marcat doar politic și economic, dar în altă parte au zguduit cele mai adânci resorturi. Pentru noi noțiunea de păcat este doar o ipoteză religioasă abstractă, iar pentru cei mai mulți o imagine chiar neghioabă. Fiind mai aproape de evenimentele groaznice ale războiului îți vine în minte îndoiala dacă excesele groaznice de pe pământul ucrainean nu cumva au de-a face și cu faptul că prea mulți și-au pierdut teama față de un păcat care pune sufletul în pericol. Dintr-odată îți vine în minte din nou teza Hannei Arendt, potrivit căreia cele mai groaznice orori ale secolului 20 nu s-ar fi întâmplat "dacă oamenii ar fi crezut încă în iad".

Sursa: RADOR