ȘTIRI DIN BALCANIAtac armat, soldat cu un mort, asupra unui post de televiziune din Albania
Împotriva celui mai mare post de televiziune din Albania, Top Channel, a avut loc un atac armat, generând reacții puternice din partea lumii politice și jurnalistice, scrie Naftemporiki.
Un agent de pază al clădirii și-a pierdut viața în urma acestui atac.
Până acum, motivele atacului criminal nu au fost făcute cunoscute, deoarece autorii nu au fost arestați și nici nu a existat vreo asumare a răspunderii, iar poliția din Tirana a lansat o adevărată vânătoare de oameni. Mașina folosită de autori a fost găsită incendiată la câțiva kilometri de Tirana.
Potrivit martorilor, oameni necunoscuți au tras cu arme Kalașnikov, dintr-o mașină, spre fațada clădirii, ucigându-l pe paznicul în vârstă de 60 de ani, originar din nordul Albaniei. Acest ultim detaliu a alimentat scenarii de vendetă, care continuă să fie practicată în nordul Albaniei. Dar întrucât cazul nu a fost soluționat, problema a căpătat dimensiuni politice, iar managerii postului de televiziune au calificat incidentul drept "atac terorist al mafiei”.
Uniunea Jurnaliștilor Profesioniști din Albania a subliniat că incidentul înrăutățește climatul de lucru al jurnaliștilor, în timp ce prim-ministrul țării, Edi Rama, a calificat atacul drept criminal și a cerut autorităților competente să elucideze cazul și să-i pedepsească pe făptași.
În același spirit au fost făcute declarații și de către liderul oficial al opoziției Sali Berisha, precum și de fostul președinte al Albaniei Ilir Meta, care au acuzat guvernul pentru creșterea vizibilă a criminalității în țară.
Atacul a fost condamnat și de biroul OSCE din Albania, precum și de ambasadele occidentale.
De notat că în raportul recent al Departamentului de Stat al SUA referitor la Albania, se pune un accent deosebit pe presiunile, amenințările și măsurile represive primite de presă și de libertatea de exprimare în Albania.
Punctul culminat a fost demolarea de către guvern în decembrie anul trecut a unui hotel de lux de pe coasta Adriaticii, deținut de un om de afaceri care este și proprietarul celui mai mare grup media din țară care se opune guvernului Rama.
La două zile după publicarea raportului Departamentului de stat al SUA, guvernul albanez, cu ajutorul poliției, a confiscat încă două clădiri ale aceleiași companii, după ce aplicase și amenzi usturătoare companiilor și unuia dintre canalele TV ale aceluiași grup.
Sursa: RADOR
Comentarii