Astfel de incidente sunt rare în capitala rusă.

În zorii zilei de marți, Moscova a fost ținta unor atacuri cu drone – un incident rar în capitala rusă, semnalat la doar câteva săptămâni după o tentativă de atac asupra Kremlinului, fiind totodată un semn că războiul se îndreaptă tot mai mult spre inima Rusiei, scrie The New York Times.

Ministerul rus al Apărării a declarat că în spatele acestui atac, calificat drept "terorist”, s-ar fi aflat Ucraina, dar toate cele opt drone au fost interceptate.

O serie de clădiri din Moscova au fost afectate, iar, marți dimineață, câțiva locuitori au fost evacuați, după cum a declarat primarul orașului. Cel puțin două drone au lovit niște blocuri-turn cu apartamente, după cum a relatat presa rusă, citând surse ale serviciilor de urgență. Nu s-au semnalat răniți.

Cu doar câteva ore mai devreme, capitala Ucrainei, Kiev, a fost și ea atacată de cel puțin 20 de drone, provocând moartea a două persoane și îngrijorându-I pe locuitori, având în vedere că asemenea atacuri s-au semnalat rareori ziua.

Dărâmăturile au provocat incendii în mai multe zone ale capitalei, inclusiv într-un bloc unde o persoană și-a pierdut viața, iar alți trei oameni au fost răniți. A fost cel de-al 17-lea atac asupra orașului semnalat în această lună – un val de atacuri care i-a îngrijorat în cea mai mare măsură pe localnici.

Duelul atacurilor de marți semnalează o creștere a tensiunilor, dar și o schimbare de priorități pentru fiecare dintre părțile beligerante înaintea așteptatei contraofensive din partea Kievului.

Ucraina pătrunde tot mai mult pe teritoriile ocupate de ruși, în timp ce Moscova își schimbă tactica din dorința de a provoca tot mai multe pagube în capitala ucraineană.

Într-o serie de imagini filmate, verificate de The New York Times, apar un bloc de locuințe cu 25 de etaje, aflat într-o periferie din sud-estul Moscovei, ușor dărâmat în exterior, și aripa frântă a unei drone căzute pe iarba din fața blocului.

Pe 3 mai, Kremlinul a fost ținta unui atac cu drone despre care oficiali ai serviciilor americane de informații au estimat că, probabil, ar fi fost orchestrate de unități speciale ale armatei și serviciilor de informații ucrainene. Nimeni nu și-a asumat responsabilitatea pentru exploziile de marți sau pentru cele de la Kremlin, semnalate la începutul lunii.

Marți, exprimându-și furia și disperarea după atacurile asupra Kievului desfășurate aproape non-stop, primarul orașului, Vitali Kliciko, a făcut la postul național de televiziune următoarea declarație: "Dacă rușii au făcut din Kiev un coșmar, atunci de ce ar sta liniștiți locuitorii Moscovei?”

Sursa: RADOR