Un bărbat de 26 de ani a omorât o persoană și a rănit alte șase într-un atac într-un supermarket.

Parchetul antiterorist a anunțat luni că bărbatul a avut ca motivație ”islamismul radical”.

Ahmad A, în vârstă de 26 de ani, nu avea legături cu ISIS sau cu alte organizații teroriste, dar, era radicalizat și era hotărât să comită un asasinat și apoi să moară ca un martir, potrivit primelor concluzii ale anchetei în curs. 

+++

Autorul atacului cu cuțitul comis vineri la Hamburg în Germania este un bărbat de 26 de ani născut în Emiratele Arabe Unite, a declarat poliția locală, precizând că încă încearcă să stabilească cetățenia sa actuală, transmite Agerpres.          

„Suspectul este în vârstă de 26 de ani și este născut în Emiratele Arabe Unite, cetățenia sa încă este în curs de verificare”, a declarat poliția într-un comunicat.

Potrivit mai multor martori, atacatorul a strigat de mai multe ori "Allah Akbar" în timpul faptelor. Un purtător de cuvânt al poliției a precizat că "nu poate confirma" deocamdată dacă agresorul este un islamist.

Potrivit cotidianului berlinez Tagesspiegel, citând surse apropiate serviciilor de securitate, agresorul, născut în 1991, este cunoscut poliției ca un islamist și a sosit în țară ca refugiat.

Bilanțul final se ridică la un mort, un german de 50 de ani înjunghiat într-un supermarket, și 6 răniți, unii grav. Cinci persoane au fost rănite cu cuțitul, o femeie de 50 de ani și patru bărbați cu vârste respectiv de 19, 47, 56 și 57 de ani, a precizat poliția. De asemenea, un bărbat de 35 de ani a fost rănit încercând împreună cu alții să-l prindă pe agresor după o urmărire pe străzi.