Liderii occidentali mențin un front unit, după escaladarea războiului rusesc împotriva Ucrainei. Kievul va primi noi ajutoare militare din partea europenilor.

Liderii occidentali, la reuniunea G7 de marți, l-au avertizat pe președintele rus Vladimir Putin de "consecințe grave", dacă va merge și mai departe și va folosi arme nucleare. La întâlnire, președintele ucrainean Zelenski Zelenski a cerut mai multe sisteme de apărare antiaeriană și o misiune internațională de monitorizare la granița cu Belarus, potrivit Euronews Italia.

ONU și unele țări NATO au avertizat, de asemenea, că Moscova ar putea comite o crimă de război cu bombardamentele sale mortale continue asupra țintelor civile. De luni, aproximativ 30% din infrastructura energetică a Ucrainei a fost lovită de Rusia. În discursul său nocturn, Zelenski și-a liniștit poporul, dar între timp ucrainenii s-au întors să se ascundă în subsoluri și să se refugieze în stațiile de metrou. "Acolo unde au fost distrugeri, infrastructura va fi reînnoită. Acolo unde s-au produs pagube definitive sau vor fi, totul va fi reconstruit. Speranțele inamicului vor fi mormântul ambițiilor sale", a avertizat Zelenski.

La Sankt Petersburg, Vladimir Putin a părut conciliant în conversația sa cu șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) și a declarat că este dispus să discute despre centrala de la Zaporijjia. Dar nu există indicii de posibile discuții pentru a pune capăt războiului, deoarece Ucraina va trebui să continue să facă față agresiunii cât poate de bine. (Sursa: RADOR)

Rachete antiaeriene din UK

Regatul Unit a anunțat joi că va furniza suplimentar Ucrainei rachete antiaeriene și în special muniție capabilă să doboare rachete de croazieră, potrivit Ministerului britanic al Apărării, notează AFP, preluată de Agerpres.

Acest anunț se înscrie în voința manifestată de aliații Ucrainei reuniți miercuri la Bruxelles de a ajuta Kievul să își consolideze apărarea antiaeriană cât mai curând posibil, după bombardamentele intense ale Rusiei asupra țării.

Rachetele AMRAAM, care vor fi furnizate Kievului "în următoarele câteva săptămâni" pentru a fi folosite de sistemul de apărare aeriană NASAMS promis de Statele Unite, sunt primele date de Londra pentru a putea doborî rachete de croazieră, a subliniat Ministerul britanic într-un comunicat.

În plus, Londra a anunțat furnizarea suplimentar a sute de rachete de apărare aeriană, precum și a sute de drone pentru a sprijini serviciile ucrainene de informații.

Franța va livra Ucrainei sisteme de apărare antiaeriană

Franța va livra Ucrainei sisteme de apărare antiaeriană, a anunțat miercuri președintele francez, Emmanuel Macron, într-un interviu acordat canalului France 2, notează AFP.

"Vom livra radare, sisteme și rachete (antiaeriene) pentru a proteja (ucrainenii) de atacuri, în special pentru a-i proteja de atacurile cu drone", a spus el.

Ucraina a primit primul său sistem de apărare aeriană livrat de Germania

Ucraina a primit primul său sistem de apărare antiaeriană livrat de Germania, a anunțat ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov. "A început o nouă eră a apărării aeriene" în Ucraina, a salutat ministrul. "Iris-T-urile germane sunt deja acolo. Sosesc NASAMS americane". "Acesta este doar începutul", continuă Oleksii Reznikov, "și avem nevoie de mai mult. Fără îndoială că Rusia este un stat terorist. Există un imperativ moral de a proteja cerul Ucrainei pentru a ne salva poporul".

În iunie, cancelarul german Olaf Scholz a promis Kievului livrarea de sisteme Iris-T capabile, să protejeze un oraș mare împotriva raidurilor aeriene. Luni, în timp ce o ploaie de rachete rusești a căzut asupra Ucrainei, ministrul german al Apărării, Christine Lambrecht, a asigurat că primul dintre aceste echipamente va fi furnizat Kievului "în zilele următoare" și încă trei anul viitor.Sistemul Iris-T are o rază de protecție de 20 de kilometri înălțime și 40 de kilometri în lățime.

Armata germană deținea ea însăși rachete de tip Iris-T, dar nu sistemul complet sol-aer. Ea trage rachetele din avioane Tornado sau Eurofighter.Statele Unite au promis sisteme de rachete sol-aer NASAMS: două pentru livrare în săptămânile sau lunile următoare și alte șase ca parte a ajutorului pe termen mai lung. Acest sistem de rachete sol-aer NASAMS este fabricat de americanul Raytheon și grupul norvegian Kongsberg. (Sursa: RADOR)

Misiune de formare a forțelor ucrainene

Cele 27 de state ale Uniunii Europene și-au dat acordul pentru organizarea unei importante misiuni militare de formare a forțelor ucrainene în mai multe țări membre, transmite miercuri AFP, citând surse diplomatice.

Ambasadorii la Bruxelles ai Celor 27 au ajuns la un acord ce urmează să fie adoptat la reuniunea de luni de la Luxemburg a miniștrilor de externe, a indicat un diplomat.'Misiunea va trebui să fie în măsură să asigure o formare a unui mare număr de membri ai personalului forțelor ucrainene', subliniază un document de lucru consultat de AFP, scrie Agerpres.

Ucraina solicită un anumit tip de tancuri care pot fi reechipate repede, iar statele membre au acele tancuri, așa că UE ar trebui să le furnizeze, a declarat, miercuri, la Bruxelles, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, într-un interviu pentru un grup de jurnaliști din România, Polonia și Lituania.Întrebată dacă și-a schimbat părerea cu privire la necesitatea de a furniza Ucrainei mai multe arme, între care și tancuri, după modul în care a reacționat Rusia la presupusul atac ucrainean asupra podului din Crimeea, Roberta Metsola a spus că pentru ea și Parlamentul European acesta este "un moment decisiv".

Metsola: UE ar trebui să furnizeze tancurile specifice pe care le cere Ucraina

Ucraina solicită un anumit tip de tancuri care pot fi reechipate repede, iar statele membre au acele tancuri, așa că UE ar trebui să le furnizeze, a declarat miercuri, la Bruxelles, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, într-un interviu pentru un grup de jurnaliști din România, Polonia și Lituania, relatează Agerpres.

Întrebată dacă și-a schimbat părerea cu privire la necesitatea de a furniza Ucrainei mai multe arme, între care și tancuri, după modul în care a reacționat Rusia la presupusul atac ucrainean asupra podului din Crimeea, Roberta Metsola a spus că pentru ea și Parlamentul European acesta este "un moment decisiv".

Discuții privind negocieri

Președintele rus Vladimir Putin trebuie "să revină la masa" negocierilor, a declarat miercuri președintele francez Emmanuel Macron într-un interviu televizat consacrat în mare parte războiului din Ucraina, relatează AFP.

"Astăzi, în primul rând, Vladimir Putin trebuie să pună capăt acestui război, să respecte integritatea teritoriala a Ucrainei și să revină la masa negocierilor", a spus președintele Macron în interviul acordat France 2, dând asigurări că nu dorește un "război mondial". 

Președintele turc Recep Erdoğan și omologul rus Vladimir Putin se vor întâlni în Kazahstan, cu ocazia celei de a 4-a reuniuni a Consiliului cooperării strategice la nivel înalt Turcia-Kazahstan și a summitului Conferinței pentruu cooperare și măsuri de consolidare a încrederii în Asia (CICA). 

Kremlinul a transmis miercuri că se așteaptă ca președintele turc Recep Tayyip Erdogan să-i facă omologului său rus Vladimir Putin o propunere concretă de mediere a conflictului în Ucraina, în cadrul întâlnirii preconizate pentru joi în Kazahstan între cei doi lideri, relatează AFP.

”Turcii își vor oferi medierea. Dacă vor avea loc contacte (ruso-ucrainene), aceasta s-ar face pe teritoriul turc”, a declarat presei consilierul diplomatic al Kremlinului, Iuri Ușakov.

Ministrul turc al energiei, Fatih Donmez, a declarat miercuri că propunerea făcută public mai devreme în aceeași zi de președintele rus Vladimir Putin de a face din Turcia un centru de distribuție a gazelor către Europa este nouă pentru Ankara și ea va trebui studiată în detaliu, dar o consideră realizabilă din punct de vedere tehnic, relatează agenția EFE.