Protestele care zguduie deopotrivă Iranul și China au aruncat în aer ideea cum că autocrația e superioară democrației.

Unul dintre calculele esențiale pe care și le-a făcut Vladimir Putin atunci când și-a lansat prost conceputa invazie din Ucraina a fost acela că, în ciuda tuturor condamnărilor internaționale pe care faptele sale le vor fi atras inevitabil, el va fi măcar în măsură să conteze pe sprijinul aliaților Rusiei, relatează The Telegraph.

Putin și-a luat precauția de a-l avertiza la Jocurile Olimpice de Iarnă pe președintele chinez Xi Jinping despre intențiile sale, pentru a se asigura că invazia plănuită de el în Ucraina nu va afecta în nici un fel așa-zisul pact „fără limite” dintre cele două țări. Unicul răspuns al lui Xi a fost, conform rapoartelor spionilor occidentali despre acea întâlnire, să-i ceară lui Putin să-și amâne invazia până după încheierea evenimentului sportiv.

Iran e un alt aliat important pe al cărui ajutor Putin conta în contextul în care Rusia se lupta cu sancțiunile economice occidentale adoptate după pornirea ofensivei lui militare. Teheranul, el însuși cu decenii de experiență în evitarea sancțiunilor vestice, i-a oferit Moscovei acces la așa-zisa lui flotă întunecată de petroliere, permițându-i Rusiei să vândă clandestin petrol pe piața internațională.

Putin credea că prin crearea acestei noi „axe a răului” poate depăși cele mai grave efecte ale oricăror sancțiuni comerciale contra Moscovei și, concomitent, că mulțumită susținerii Chinei se va putea baza pe sprijin diplomatic în cadrul organismelor internaționale precum ONU pentru a dejuca orice tentativă occidentală de a izola și mai mult Rusia.

În consecință, Putin trebuie să fie acum foarte îngrijorat de faptul că acești aliați esențiali sunt ei înșiși puternic afectați de cea mai gravă perioadă de instabilitate civică prin care au trecut în ultima vreme.

În China, unde luna trecută Xi abia își îndeplinise ambiția de a fi încoronat „președinte pe viață”, conducerea comunistă a țării se confruntă cu cea mai puternică contestare de după mișcarea pro-democrație din 1989, care a dus la masacrul din Piața Tiananmen.

Actualele proteste au început cu moartea a 10 oameni într-un incendiu dintr-un apartament din provincia Xinjiang, în timp ce erau supuși politicii draconice „zero-Covid” a Beijingului, însă pe parcurs au evoluat într-un atac mai general, la adresa regimului însuși. În majoritatea orașelor mari din China au avut loc proteste, iar în cadrul acestora în special studenții nemulțumiți au cerut demisia lui Xi, scandând lozinci precum: „Democrație, stat de drept și liberă exprimare”.

Între timp, Iranul trece prin cele mai mari proteste antiguvernamentale de după Mișcarea Verde din 2009. Ele au început în septembrie, când poliția religioasă a fost acuzată că provocase moartea unei femei de 22 de ani, arestată pentru că nu purta regulamentar voalul.

De atunci au fost uciși cel puțin 500 de iranieni, inclusiv femei și copii, iar alți 18.000 au fost închiși de forțele de securitate. Chiar și așa, sentimentele anti-regim au luat o asemenea amploare în Iran încât echipa de fotbal a țării a refuzat săptămâna trecută să cânte imnul național la meciul de cupă mondială cu Anglia.

Nici Rusia nu a fost imună la contestarea internă tot mai puternică a regimului autoritar. În ciuda eforturilor organelor de propagandă ale lui Putin de a prezenta conflictul din Ucraina drept război patriotic, poporul rus e tot mai conștient de pierderile teribile pe care le-a suferit armata rusă. Ceea ce i-a determinat pe mulți tineri să fugă în străinătate pentru a scăpa de înrolare, în vreme ce în țară protestele antiguvernamentale au devenit ceva obișnuit.

Din perspectiva lui Putin, problemele interne care îi afectează pe cei doi cei mai importanți aliați ai săi n-ar fi putut surveni într-un moment mai prost.

După abandonul umilitor al orașului sudic Herson, a cărui cucerire în primele zile de război fusese proslăvită drept un triumf național, abia dacă trece o zi fără noi dezvăluiri despre eșecurile armatei ruse, de la penuria de echipamente și până la privațiunile îndurate de trupele din prima linie. Dificultățile tot mai mari cu care se confruntă Putin și aliații săi ar trebui totodată să încurajeze democrațiile occidentale, care până nu demult păreau prost echipate pentru a face față provocărilor unor regimuri autocrate precum cele din Rusia și China.

Xi a contestat fățiș capacitatea democrațiilor de a supraviețui, argumentând că statele democratice necesită consens, iar obținerea consensului durează mult prea mult într-o lume care se mișcă acum rapid. După mintea lui, numai autocrațiile sunt capabile să soluționeze provocările extraordinare ale vremurilor moderne.

Însă chiar astăzi consensul din China pare a fi acela că Xi însuși nu mai este capabil să conducă țara. Între timp, democrațiile occidentale par să-și fi descoperit noi rezerve pentru a supraviețui, inspirate în mare măsură de răspunsul lor robust la criza din Ucraina. Contrar evaluării lui Xi, Vestul a constatat că-i vine surprinzător de ușor să decidă că invadarea Ucrainei constituie un atac la adresa securității globale și să-și ofere ajutorul poporului ucrainean în lupta lui pentru libertate.

Acest ajutor, și mai ales echipamentele militare sofisticate, s-a dovedit a fi esențial pentru apărarea ucrainenilor în fața invadatorilor ruși. El a demonstrat totodată că, atunci când sunt puse la încercare, guvernele democratice sunt mai mult decât capabile să se ridice la înălțimea provocărilor lansate de rivalii lor autocrați.

sursa: RADOR