Alegeri GermaniaAnnalena Baerbock dorește eliminarea zborurilor pe distanțe scurte

Candidata Verzilor pentru funcția de cancelar Annalena Baerbock ar scumpi călătoriile cu avionul și ar elimina zborurile pe distanțe scurte în cazul unei victorii la alegerile generale din Germania, din toamnă.
Annalena Baerbock, candidata Verzilor pentru funcția de cancelar al Germaniei, va lupta pentru eliminarea zborurilor pe distanțe scurte, în cazul în care va câștiga alegerile din toamna acestui an. Și biletele ieftine, precum cele către Mallorca (29 de euro), ar trebui să dispară, dacă dorim să vorbim serios despre lupta împotriva schimbărilor climatice, a declarat Baerbock, într-un interviu acordat "Bild am Sonntag".
Șefa Verzilor spune că nu e corect să fie subvenționat din bani public kerosenul, în timp ce călătoriile cu trenul pe distanțe lungi sunt costisitoare, în special în perioadele de vârf. "Dacă călătoriți cu familia cu trenul, ar trebui să plătiți mai puțin decât pentru distanța scurtă cu avionul", a spus ea. "Și da, nu ar trebui să mai existe zboruri de scurtă durată", a adăugat Baerbock.
Prima lege pe care o va pune în mișcare în calitate de cancelar va fi un "program rapid de protejare a climei”. De asemenea ea a susținut că toate clădirile noi vor trebui să fie prevăzute, în mod obligatoriu, cu sisteme solare.
Responsabilul pentru turism al Guvernului de la Berlin, Thomas Bareiß, s-a declarat împotriva ideii, explicând că protecția climei nu trebuie să se facă în detrimentul planificării concediilor pentru familiile cu venituri mici. "Protecția climei și reducerea emisiilor de CO2 trebuie să fie făcute în mod inteligent, folosind tehnologii noi. Oricine crede că interdicțiile și creșterile disproporționate ale prețurilor sunt mijloacele corecte se află pe un drum greșit", a spus săptămâna trecută politicianul CDU, potrivit Welt Online.
Și liberalii din FDP resping planurile candidatei ecologiste. Parlamentarul Marco Buschmann a declarat pentru "Saarbrücke Zeitung" că propunerea e un exemplu clasic al "fetișului" Verzilor pentru interdicții.
Background
Potrivit unui sondaj realizat de Institutul Insa pentru "Bild am Sonntag" și publicat duminică, CDU/CSU sunt creditate cu 25 de procente, iar Verzii (Bündnis 90/Die Grünen) cu 24.
Social-democrații au 16 procente.
Din iarnă și până acum, CDU și aliații bavarezi au pierdut 10 procente.
Populiștii de dreapta AfD ar fi votați de 12%, iar FDP - de 11%. Cu 7%, și Partidul Stânga ar intra în Bundestag.
Soțul va deveni casnic
În cazul în care Baerbock (40 de ani) va deveni cancelară, soțul ei va avea grijă de cele două fete - de cinci și nouă ani, întrucât "responsabilitatea" funcției îi cere să fie "disponibilă zi și noapte".
Ea a subliniat că soțul ei, Daniel Holefleisch, și-a redus în ultimii ani orele de muncă. El lucrează de acasă și se ocupă de treburile casnice și de creșterea copiilor.
Totodată, Baerbock a declarat că soțul ei va trebui să renunțe la lobby-ul pentru Deutsche Post, dacă ea va fi cancelar sau ministru după alegerile din toamnă: "Dacă accept o poziție guvernamentală, este foarte clar că soțul meu nu își va continua munca acolo".
Comentarii