Reflectând la ceea ce face ca neopopulismul să aibă atât de mult succes, el încearcă să ofere și un răspuns cu privire la modul în care regimurile autoritare învață unele de la altele.

Thomas Schad are o observație importantă - promovarea imaginilor istorice revizioniste urmărește scopuri terapeutice. Oamenii vor să se simtă bine.

Revizionismul reprezintă o ”manipulare terapeutică a opiniei publice”. Cel care îi ajută pe oameni să se simtă bine câștigă și aprobarea lor. Prin urmare, oricât de iraționali ar fi, populiștii trebuie luați în serios.

Nu poate exista un parteneriat real funcțional între regimurile autoritare și cele democratice, chiar dacă deseori regimurile democratice le stabilizează pe cele autoritare de teama unei instabilități ulterioare mai mari.

Populismul se distinge tocmai prin faptul că, pe lângă căutarea unei mâini puternice și autoritare, urmărește să asigure o aprobare publică semnificativă. Astfel de regimuri își asigură un suport terapeutic prin mass-media controlată și diseminarea unor imagini istorice revizioniste cu conținut emoțional nostalgic.

”Viitorul nostalgiei”

Revizionismul se bazează pe nostalgie - o condiție umană normală. În 2001, cercetătoarea ruso-americană Svetlana Boym a fost prima care a prezis ”viitorul nostalgiei” în cartea omonimă, în care a făcut distincția între nostalgia ”reflexivă” și ”restaurativă”.

Primul poate ajuta la integrarea și înțelegerea trecutului. Cea din urmă face parte din revizionism, care urmărește scopuri socio-psihologice - faptele sunt alese selectiv și supuse unor nevoi emoționale, fiind în mod constant modificate sau completate.

Thomas Schad subliniază că atât pentru Rusia, cât și pentru Turcia, timpul tranziției - sfârșitul anilor 1980 și 1990 - a fost o perioadă importantă pentru formarea politicilor revizioniste.

Tendințe similare se observă în ambele țări - pe de o parte, liberalizarea discursurilor istoriografice, iar pe de altă parte - radicalizarea și restrângerea viziunii. În ambele cazuri, traumele colective ies la suprafață și sunt instrumentalizate din nou. 

Revizuirea trecutului otoman

Din anii 1980, din perioada lui Turgut Özal, în Turcia a început o revizuire a trecutului otoman, respins de kemalism ca perioadă istorică fără mare prestigiu.

Neootomanismul, un discurs cultural-politic multidirecțional, vizează o nouă orientare geostrategică, o nouă interpretare a istoriei și, în același timp, satisfacerea nevoilor nostalgice de prestigiu și stimă de sine.

Neootomanismul turc, subliniază Schad, se extinde cu mult dincolo de granițele Turciei cu difuzarea unor seriale TV de masă, online și alte producții culturale.

Textele de politică externă ale intelectualilor turci de frunte, precum Ahmet Davitoglu, sunt alimentate tocmai de acest revizionism istoric neootoman.

Schad, de exemplu, se întreabă de ce texte precum Adâncime Strategică (2001) și Civilizații și Orașe (2016) ale lui Davittoglu, care sunt comparabile cu revizionismul eurasiatic al lui Putin, nu au fost traduse nici în engleză, nici în germană.

Aceste texte schițează centrul otoman și periferia, numesc solidaritatea religioasă și culturală drept doctrină principală de politică externă pentru Turcia, conturează un nou model civilizațional otomano-islamic ca o contrabalansare la vechiul model colonial european.

Războiul din Bosnia

În ceea ce privește Balcanii, aceste lucrări sunt destul de controversate. Războiul din Bosnia (1992-1995) și politica europeană de neintervenție au un rol uriaș în schimbarea opiniei publice în Turcia și în trezirea sentimentelor pozitive față de perioada otomană.

Acest lucru se aplică, subliniază Schad, nu numai părții islamiste a Turciei, ci și cercurilor kemaliste liberale, tradiționale, progresiste. Soarta bosniacilor trezește chiar și în regiunile îndepărtate ale Anatoliei simpatie și amintirea unei vechi traume - a izgonirii musulmanilor caucazieni și europeni care și-au găsit în Turcia propria casă - ”refugiați din cauza credinței”. Războiul bosniac dăunează enorm imaginii Europei în Turcia.

Și, deși solidaritatea, simpatia și promisiunile de securitate față de musulmanii europeni sunt o parte invariabilă a oricărui discurs al conducătorilor din Turcia, este o chestiune de referire selectivă la fapte istorice și la revizuirea istorică conștientă.

Așa cum regimul lui Putin a folosit în mod arbitrar cuvântul ”genocid” împotriva rușilor din Ucraina pentru a-și justifica agresiunea militară, tot așa și regimul lui Erdogan folosește frecvent cuvântul ”genocid” pentru soarta musulmanilor europeni. Pe acest fundal, el continuă însă să nege genocidul otoman împotriva armenilor (1915-1916). Astfel, cuvântul ”genocid” nu duce la o înțelegere mai profundă a problemei, ci rămâne la nivelul manipulării selective. 

Scenariul rusesc în Turcia?

Observând comportamentul Turciei și analizând politica îndoielii în raport cu frontierele existente - mai ales în ceea ce privește Grecia - Thomas Schad nu exclude această posibilitate.

Republica Turcia sărbătorește anul viitor 100 de ani de la întemeirea statului. 2023 va fi și un an electoral. Este probabil să fie un prilej pentru acțiuni ulterioare.

Analiza lui Thomas Schad atrage atenția asupra puterii sentimentelor pe care le evocă vechile traume colective. Aceste sentimente devin un instrument în politica populismului. Revizionismul istoric nu poate fi infirmat pur și simplu prin argumente raționale. Acesta ar trebui luat în serios.

Surse: Dnevnik/Europa Liberă/RADOR