Se dau lupte intense de mai multe luni între armata ucraineană și mercenarii organizației paramilitare Wagner pentru preluarea controlului asupra Bahmutului, în estul Ucrainei.

Potrivit NATO, orașul pare a fi pe cale să cadă în mâinile rușilor. Care este miza acestei bătălii sângeroase?  

"Unitățile Wagner au cucerit toată partea de est din Bahmut, tot ce se află la est de râul Bahmoutka", ce străbate orașul devenit epicentrul luptelor în Donbas, s-a lăudat miercuri șeful organizației paramilitare ruse, Evghenii Prigojin.

În ciuda apărării înverșunate a ucrainenilor de la începutul bătăliei, în august, acest oraș din est este amenințat cu încercuirea după o "retragere controlată" a forțelor ucrainene, notează France 24.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, "nu exclude ca Bahmutul să cadă până la urmă în zilele următoare". "Aceasta nu va reprezenta neapărat vreo cotitură în război", a precizat el.

Dar asta subliniază că nu trebuie să-i subestimăm pe ruși. Trebuie să continuăm să susținem Ucraina".

Potrivit Moscovei, cucerirea orașului ar permite "noi operațiuni ofensive în adâncime".

În ultimele săptămâni, armata ucraineană a fost în dificultate după cuceririle teritoriale rusești din jurul Bamutului. Soledar a căzut în ianuarie, apoi Krasna Gora în februarie și, în sfârșit, la începutul lui martie, Iaghidne, situată la porțile orașului.

"Bahmut, Verdunul ucrainean"

De la declanșarea ofensivei ruse în februarie 2022, bătălia de la Bahmut este cea mai lungă și cea mai sângeroasă, având în vedere pierderile grele suferite de cele două tabere în acest oraș în mare parte distrus. Mercenarii Wagner sunt în prima linie pentru a face acest atac. Și asta, cu prețul unor pierderi umane considerabile, potrivit chiar mărturisirilor lui Evghenii Prigojin.

La jumătatea lui februarie, acesta declarase că "Bahmut nu va fi cucerit mâine, pentru că există o rezistență puternică, tiruri de artilerie, mașina de tocat carne este în acțiune".

La începutul lui martie, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a acuzat implicit Moscova că-și trimite oamenii la moarte sigură. "Rusia nu-și numără oamenii, îi trimite constant la asalt contra pozițiilor noastre", declara el.

Unii experți nu ezită să compare această bătălie feroce cu cea de la Verdun, care a decimat trupele franceze și germane între februarie și decembrie 1916 în estul Franței. Aceste lupte au fost cele mai sângeroase din primul război mondial.

"Se vorbește despre Verdun pentru că rușii, în principal infanteria prost pregătită a Wagner, sunt acolo pentru a slăbi armata ucraineană. Drept răspuns, ucrainenii fac același lucru", potrivit generalului Dominique Trinquand, fost șef al misiunii miltare franceze la Națiunile Unite.

"Este vorba de o bătălie sângeroasă pentru ambele părți", explică Scott Lucas, profesor de politică internațională la Universitatea din Dublin. "Nedispunând de divizii mecanizate, Wagner trimite valuri umane pentru a încerca să sfârâme rezistența ucraineană provocând numeroase pierderi de ambele părți".

Un oficial militar al NATO, citat în această săptămână de CNN, a spus că trupele ruse au pierdut cel puțin cinci militari la fiecare soldat ucrainean ucis în apărarea Bahmutului. El a precizat că această estimare se bazează pe indicațiile diferitor servicii de informații ale țărilor alianței.

O miză simbolică?

În opinia experților, miza acestei bătălii este în principal simbolică - acest oraș de 70.000 de locuitori nu ar avea o mare valoare strategică din punct de vedere militar.

Volodimir Zelenski, care a mers la fața locului în decembrie 2022, a jurat să apere aceast oraș-fortăreață "cât de mult timp va fi posibil".

"Există o dimensiune simbolică pentru cele două tabere, fie să cucerească, fie să apare Behmut, care este un oraș martir", estimează Guillaume Lasconjarias, istoric militar și profesor la Paris-Sorbonne. "Cele două tabere fac sacrificii chiar dacă se pun întrebari în legătură cu utilitatea strategică a orașului".

Potrivit lui Guillaume Lasconjarias, "există o necesitate pentru unii și pentru ceilalți să obțină un efect". Pentru ucraineni, de exemplu, e vorba "să se garanteze continuitatea sprijinului propriei opinii publice și a opiniilor publice occidentale, arătând că armele occidentale ajută sa se facă diferența, dar că acesta nu ține decât de curajul și rezistența soldaților ucraineni. Ăsta este mesajul lui Volodimir Zelenski".

În vreme ce săptămâna trecută circulau zvonuri privind o retragere, președintele ucrainean a ordonat pe 6 martie armatei ucrainene să întărească apărarea orașului. Institutul de studiere a războiului a estimat recent într-o notă că apărarea Bahmutului "are de fapt sens strategic", deoarece "continuă să epuizeze efectivele și echipamentele rusești". 

"Bahmut este războiul lui Prigojin"

De partea rusă, trebuie proclamată victoria, cu orice preț, în vreme ce bătălia a scos la lumină tensiunile dintre armata rusă și șeful miliției Wagner. Evghenii Prigojin a acuzat de mai multe ori ierarhia armatei ruse că nu livrează suficiente muniții oamenilor lui. E vorba oare de o strategie orchestrată de Kremlin pentru a ține la distanță și a contracara planurile unui șef a cărui miliție a căpătat o anvergură prea mare, deși produce pierderi ucrainenilor?

"Bahmut este războiul lui Prigojin, care vrea să demonstreze că face lucrurile mai bine decât armata rusă care nu a înregistrat nicio victorie din vară", explica recent generalul Dominique Trinquand.

"Aparent, e vorba de o victorie, dar după ce s-a investit enorm în resurse și oameni pentru un oraș care nu este cu adevărat strategic pentru urmarea conflictului", constată Scott Lucas. "Cucerirea orașului va fi simbolică pentru ei, deoarece nu au înregistrat nicio victorie semnificativă din luna iulie și cucerirea provinciei Luhansk. Au pierdut chiar teritorii după contraofensive ucrainene în sud și est".

Scott Lucas subliniază că rușii voiau cu orice preț o victorie pentru a marca împlinirea unui an de la invazia rusă, pe 24 februarie. "Aceasta ar fi trebuit să se cheme Bahmut, dar nu s-a întâmplat".

Ce consecințe ar avea căderea Bahmutului?

Căderea Bahmutului ar lăsa "cale liberă" armatei ruse în estul Ucrainei, potrivit lui Volodimir Zelenski.

După Bahmut, rușii ar putea merge mai departe. Ei ar putea merge la Kramatorsk, ar putea merge la Sloviansk, calea ar fi liberă" pentru ei "spre alte orașe din Ucraina", a avertizat el într-un interviu pe canalul american CNN difuzat pe 8 martie. O perspectivă pentru care ucrainenii par pregătiți.

Consilierul cel mai apropiat al președintelui ucrainean, Mihailo Podoliak, a declarat luni că există "un consens printre militari privind necesitatea de a continua să apere orașul ca să epuizeze forțele inamice, construind noi linii de apărare în paralel în cazul în care situația s-ar schimba". Ceea ce lasă să se înțelegă că acest punct de fixație pe front nu a împiedicat armata ucraineană să-și trimită la înaintare pionii în altă parte.

Mihailo Podoliak a precizat chiar că "apărarea Bahmutului și-a atins obiectivele" epuizând forțele ruse și dând timp armatei ucrainene să pregătească zeci de mii de soldați pentru a pregăti o contraofensivă". Un mod de a relativiza o eventuală retragere tactică limitată zilele următoare.

Sursa: RADOR