Forțele ruse încearcă de 10 luni să finalizeze cucerirea unui oraș care a devenit emblematic pentru ambele părți.

O bătălie de uzură care durează luni de zile, care reduce un întreg oraș mare la munți de moloz unde se materializează cunoscuta sintagmă "a nu lăsa piatră pe piatră", scrie El Periodico.

Un război amar în care forțele atacatoare investesc un potențial militar enorm în efortul lor de a controla un oraș care a devenit emblematic pe parcursul ostilităților, în timp ce trupele de apărare se limitează la oprirea loviturilor, văzându-le venind și, poate, la a încerca să profite de oportunitățile ivite.

Mulți istorici și analiști au făcut paralele în ultimele luni între bătălia epică de la Stalingrad dintre forțele sovietice și trupele naziste și luptele trăite în Bahmut, a cărui cucerire soldații Kremlinului nu au reușit să o ducă la bun sfârșit în ultimele 10 luni; între ceea ce s-a întâmplat pe malul râului Volga în iarna înghețată a anului 1942, care a marcat începutul sfârșitului pentru Germania nazistă, și ceea ce s-a întâmplat pe câmpiile din estul Ucrainei, al cărui rezultat final este încă incert, cu săbiile încă ridicate în timp ce așteaptă ca guvernul Zelenski să dea ordinul pentru contraofensiva așteptată în primăvară.

Unul dintre primii experți care a făcut comparația a fost istoricul Geoffrey Roberts, profesor de istorie modernă la University College Cork, care, într-un articol intitulat "Bahmut, de a cui parte (în războiul ucrainean) va fi Stalingradul?", dezvăluie un număr mare de asemănări.

"Ca și la Bahmut, bătălia de la Stalingrad a fost un război prelungit de uzură - 200 de zile de incendiu, așa cum le place sovieticilor să spună - deși la o scară mult mai largă... academicienii estimează că aproximativ 850.000 de soldați ai Axei (Germania și aliații) au fost uciși sau răniți, în timp ce pe partea rusă, inclusiv civili, pierderile au fost de 1,1 milioane de oameni", scrie el.

Roberts amintește în articolul său că "milioane de ucraineni au servit în Armata Roșie" în timpul războiului, motiv pentru care "înaltul comandament ucrainean este la fel de conștient de lecțiile Stalingradului ca și omologii săi ruși".

Totuși, istoricul britanic consideră că este greu ca partea ucraineană, așa cum a făcut armata sovietică la sfârșitul anului 1942, să reușeasă să încercuiască inamicul pe flancuri acum că ofensiva rusă de iarnă s-a încheiat.

"Partizanii Ucrainei visează la o contraofensivă care să încercuiască forțele ruse care luptă în oraș", deși "nu cred că ucrainenii dispun de forțe pentru a lansa o astfel de operațiune; spre deosebire de flancurile germane din 1942, forțele ruse care protejează Grupul Wagner care luptă în Ucraina sunt puternice și Moscova pare să aibă încă o mulțime de trupe de rezervă".

Roberts crede că imaginea cu privire la cine a învins în bătălia de la Bahmut va deveni mai clară atunci când se va cunoaște numărul real de victime.

"Nu știm, dar se crede că partea ucraineană a suferit cele mai mari pierderi; dacă acest lucru este adevărat, atunci rușii, când au controlat orașul, ar fi câștigat bătălia de uzură și orașul".

Mihailo Samus, șeful think-tank-ului ucrainean New Politics Research Network, respinge numele de Stalingrad și califică atenția concentrată asupra bătăliei de la Bahmut drept o "bulă informațională", umflată artificial de prezența lui Evgheni Prigojin, "bucătarul" lui Putin, care a fost protagonistul a numeroase izbucniri în timpul luptei, și mercenarii săi din Wagner care trezesc mereu interes în special din partea presei străine oriunde merg.

Dar, în ceea ce privește amploarea și importanța bătăliei, "comparația nu este posibilă". Dacă trupele ucrainene reușesc să spargă frontul și să încercuiască orașul și pe militarii Wagner, acest lucru "ar fi un dezastru atât pentru reputația trupelor invadatoare, cât și pentru însuși Prigojin", deși cel mai bun lucru la care poate aspira armata Kievului este "să captureze câteva mii de luptători", nimic de-a face cu sutele de mii de soldați prinși ca într-o "găleată", denumire dată pungii gigantice în care a fost prinsă Armata a VI-a germană comandată de generalul Friedrich Paulusel.

Pentru Samus, bătălia de la Bahmut înseamnă un singur lucru: "eșecul armatei ruse de a atinge obiectivul cuceririi complete a regiunii Donețk".

Opinii similare sunt susținute de David Lewis, profesor de politică globală la Universitatea din Exeter, care consideră că "visele Rusiei de a captura Donbasul mor în Bahmut". "Este posibil să reușească să controleze cele câteva străzi care sunt încă în mâinile trupelor ucrainene, dar costul a fost enorm; dificultățile întâmpinate au fost enorme și este greu de crezut că Rusia poate controla orașe mari precum Kramatorsk; probabil că Bahmut marchează limita ofensivei ruse", subliniază el. Acest lucru, în opinia acestui academician, nu înseamnă că Ucraina "va predomina în ofensiva sa (iminentă)".

"Rusia trebuie să-și asume reduceri în aprovizionarea cu muniție și arme, pe lângă gestionarea conflictului dintre liderii" operațiunii militare, dar "chiar și cu moralul scăzut și organizarea slabă, forțele ruse prezintă o linie de apărare formidabilă și au avut timp să construiască fortificații", conchide Lewis.

Sursa: RADOR