Chiar și țigările electronice pot deveni arme pentru a contracara înaintarea rușilor în Ucraina, scrie Il Messaggero.

Mai exact armele adevărate sunt bateriile dispozitivelor, care devin de neprețuit pentru reîncărcarea dronelor încărcate cu explozibili care sunt trimise peste granița cu Rusia fiind capabile să se sustragă sistemelor de apărare. Ucrainienii au lansat în întreaga țară o serie de inițiative revoluționare și originale pentru a-și susține armata și, mai ales, pentru a produce arme neconvenționale și la preț redus. 

Maksym Sheremet, inginer șef al „Drone Lab”, este persoana care aavut ideea utilizării țigărilor electrinice, iar echipa sa de voluntari a înființat puncte de colectare a țigărilor electronice de unică folosință în afara campusurilor și căminelor Politehnicii din Kiev unde Sheremet studiază și predă.

Obiectivul voluntarilor este recuperarea bateriile litiu-polimer, care sunt folosite apoi pentru a alimenta sistemele de transport și livrare atașate dronelor, astfel încât acestea să poată transporta și arunca orice, de la consumabile medicale la grenade. Sistemele sunt construite folosind imprimante 3D.

„Am început să colectăm țigări electronice după ce a crescut prețul bateriilor cu litiu”, a declarat tânărul în varstă de de 26 de ani pentru The Independent, vorbind din laboratorul său - situat într-un loc ascuns din Kiev - plin de drone în construcție și imprimante 3D.

Reciclarea 

De la începutul războiului, articolele importate au devenit din ce în ce mai greu de găsit și din ce în ce mai scumpe. „Bateriile cu litiu costă un dolar fiecare, dar prețul a crescut de cinci ori – a adăugat Sheremet – Așa că am început să alimentam sistemele de eliberare a dronei cu baterii de la țigările electronice de unică folosință”.

Este un proiect gratuit, ușor de realizat și respectuos cu mediul, pentru că reciclăm”.

În laborator lucrează o echipă de aproximativ 60 de voluntari, iar 30 dintre ei sunt implicați în proiectul legat de țigările electronice. În patru luni, au construit 4.000 de sisteme de lansare, care au costat mai puțin de 30 de dolari, și care au fost trimise pe front. De asemenea, studenții construiesc noi drone folosind imprimante 3D și le reciclează pe cele uzate. Acum trei săptămâni au început să lucreze cu bateriile țigărilor electronice.

„În ultimele 20 de zile, am construit 100 de sisteme de lansare de drone folosind baterii de țigări electronice și mai avem încă 100 în producție – a adăugat inginerul – Avem 2.000 de comenzi în curs”.

Armata ucraineană a cerut în repetate rânduri puterilor occidentale mai multe arme, în timp ce Rusia continuă cu o ofensivă feroce în estul țării.

În iunie, oficialii serviciilor secrete militare ucrainene au declarat că Moscova are de până la 15 ori mai multă artilerie decât Ucraina. Prin urmare, dronele „kamikaze” au devenit cruciale în luptă. Unele dispozitive sunt folosite pentru a transporta provizii medicale soldaților cu probleme. La începutul războiului, Ministerul apărării ucrainean i-a îndemnat pe proprietarii de drone să predea echipamentul armatei.

Sursa: RADOR