Executiv federal belgian a primit de la Uniunea Europeană un ultimatum, valabil până luni seara, pentru sprijinirea Acordului Comercial și Economic UE-Canada (CETA) și pentru înlăturarea opoziției clare a Valoniei.

Dacă executivul belgian nu respectă ultimatumul, atunci summitul europeano-canadian pentru semnarea acordului de liber schimb va fi anulat, transmite Reuters, citat de News.ro.

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, va discuta luni seară cu premierul belgian Charles Michel.

În urma discuției, liderul canadian Justin Trudeau va decide dacă va merge joi la Bruxelles pentru semnarea CETA.

Dacă premierul belgian nu poate să-i dea asigurări lui Tusk că executivul federal belgian va permite UE să semneze CETA, atunci liderii europeni vor anula summitul UE-Canada.

Cu toate acestea, Belgia și Canada au anunțat că vor susține în continuare acordul de liber schimb și nu au de gând să renunțe la negocieri, chiar și în ciuda opoziției clare prezentate de Valonia.

Și președintele Parlamentului European, Martin Schulz, a susținut, sâmbătă, că Acordul Economic și Comercial UE-Canada ar trebui să fie semnat săptămâna viitoare. Acesta s-a declarat încrezător în ceea ce privește depășirea obstacolului reprezentat de opoziția executivului regional din Valonia față de CETA.

"Sunt foarte optimist că putem să rezolvăm problemele pe care le avem în interiorul Uniunii Europene", a declarat Schulz în urma unei discuții cu ministrul canadian al Comerțului, Chrystia Freeland, care, la rândul ei, s-a declarat încrezătoare că se va întoarce în Europa cu premierul Justin Trudeau, pentru a semna CETA, în doar câteva zile.

"Sper că mă voi întoarce în următoarele zile alături de premier, pentru a semna tratatul așa cum este programat", a declarat ministrul canadian al Comerțului.

Ministrul Comerțului a adăugat că acum mingea este în terenul Uniunii Europene și este de datoria lor să salveze Acordul Comercial și Economic UE-Canada.

Negocierile penru semnarea CETA au eșuat, aparent, vineri, deși toate cele 28 de state europene, și-au arătat sprijinul, când executivul belgian a anunțat că nu își poate da consimțământul în lipsa susținerii din partea celor cinci subunități federale și a provinciei Valonia, care s-a poziționat în opoziție clară față de CETA.

De ce se teme Valonia?

Premierul valon a descris drept insuficiente rezultatele lungilor negocieri dintre UE și Canada privind CETA și s-a declarat nemulțumit de compromisurile pe care le-a obținut.

Valonia refuză CETA, fiind îngrijorată de modul în care vor fi rezolvate conflictele comerciale în cadrul unor curți internaționale. O altă îngrijorare este legată de creșterea importurilor de carne de porc și vită din Canada după implementarea CETA.

Chiar dacă Comisia Europeană a prezentat Valoniei o serie de concesii prin mai multe modificări operate la nivelul unei declarații europene anexate tratatului transatlantic, tocmai pentru a liniști temerile executivului valon cu privire la agricultură și modul de rezolvare a disputelor comerciale cu societățile canadiene, cea din urmă a decis, în final, că aceste concesii nu sunt mulțumitoare pentru a semna acordul CETA.

Valonia este acuzată de liderii europeni că se folosește de negocierile pentru acordul comercial într-o încercare de a pune presiune pe guvernul central de la Bruxelles.

România continuă negocierile cu Canada

Cu doar câteva ore înainte de a eșua negocierile cu privire la CETa, România și-a retras rezerva față de acest acord, după ce Canada a acceptat să renunțe, de la 1 mai 2017, la vize pentru românii care au mai avut viză de Canada, iar de la 1 decembrie 2017 pentru toți românii.

Motivul opoziției României față de CETA până în prezent era refuzul părții canadiene de a renunța la obligativitatea vizelor pentru cetățenii români, Românii și bulgarii fiind singurii cetățeni UE care au nevoie de vize pentru a putea călători în Canada.

România va continua negocierile cu Canada pentru liberalizarea vizelor indiferent de rezultatul acordului CETA, potrivit președintelui Iohannis.