Candidatul democrat la Casa Albă Joe Biden a anunțat că a ales-o pe senatoarea de culoare Kamala Harris, pentru funcția de vicepreședinte.

În caz de victorie pe 3 noiembrie, Kamala Harris (55 de ani) va deveni prima femeie vicepreședinte a Statelor Unite.

Senatoare de California din 2017, Harris s-a născut în Oakland, California, fiind fiica unor imigranți: mama sa e născută în India, iar tatăl în Jamaica.

Absolventă de drept la Universitatea Hastings, Kamala Harris a fost prima femeie și prima persoană de culoare aleasă procuror general în California. 

Anul trecut a candidat fără succes pentru a obține nominalizarea Partidului Democrat pentru a candida la funcția de președinte al SUA.