Președintele american Joe Biden a declarat marți, într-un discurs televizat, că SUA respectă ritmul evacuării trupelor din Afganistan pentru a finaliza retragerea până pe 31 august, conform planificării.

"În prezent, suntem în grafic pentru a termina până pe 31 august. Cu cât putem termina mai repede, cu atât mai bine. Fiecare zi de operațiuni aduce riscuri suplimentare trupelor noastre", a declarat președintele Biden, care a adăugat că finalizarea operațiunii până la termenul limită "depinde de continuarea cooperării talibanilor", transmite dpa, preluată de Agerpres.

Joe Biden a spus că a fost informat despre "riscurile în creștere" de pe teren, unde "există provocări reale și semnificative" ce trebuie luate în considerare, subliniind creșterea amenințărilor din partea ISIS-K, o grupare teroristă activă în Afganistan.

Liderii G7 au cerut marți talibanilor "să garanteze o evacuare sigură" pentru toți cei care vor să părăsească Afganistanul "până pe 31 august și dincolo de această dată", a declarat premierul britanic Boris Johnson, la finalul unui summit virtual al Grupului.

Liderii G7 (Grupul celor mai mari șapte economii avansate din lume, format din Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit, SUA) au îndemnat la "calm și reținere" și au subliniat că Afganistanul nu ar trebui "să redevină niciodată un refugiu pentru terorism și o sursă pentru atacuri teroriste împotriva altor țări".

"Vom continua să luptăm împotriva terorismului cu hotărâre și solidaritate, indiferent unde se află acesta", se spune în comunicatul comun, difuzat la finalul reuniunii la care au participat de asemenea secretarii generali ai ONU și NATO.