Secretarul american de stat Antony Blinken a declarat luni la Beijing că a constatat cu liderii chineze necesitatea "stabilizării" relațiilor dintre cele două țări.

"La fiecare întâlnire, am subliniat că a avea contacte directe și o comunicare susținută la cel mai înalt nivel este cea mai bună modalitate de a trata în mod responsabil diferențele și de a ne asigura că concurența nu escaladează în conflict", le-a declarat Blinken jurnaliștilor după două zile de discuții, relatează AFP, preluată de Agerpres.

"Am auzit același lucru din partea omologilor mei chinezi. Am căzut de acord asupra necesității de a ne stabiliza relațiile", a afirmat el într-o conferință de presă.

Din cauza preocupărilor legate de securitate, Statele Unite au pus în aplicare mai multe măsuri pentru a restricționa accesul companiilor chineze la anumite tehnologii americane sau pentru a complica fabricarea de semiconductori avansați.

Însă Washingtonul nu încearcă să "oprească" dezvoltarea economică a Chinei, a dat asigurări Blinken.

Secretarul de stat american a mai spus că SUA rămân "conștiente de provocarea" reprezentată de China, pe care administrația președintelui Joe Biden o consideră cel mai mare potențial adversar al SUA: "Nu ne facem iluzii cu privire la provocările gestionării acestei relații. Există multe probleme asupra cărora suntem în dezacord profund, chiar vehement".

La rândul său, președintele chinez Xi Jinping a salutat, cu prilejul întâlnirii cu Antony Blinken, "progresele" și "terenurile de înțelegere" între Beijing și Washington, în pofida tensiunilor.

"Cele două părți au făcut progrese (în această luni dimineață) și au ajuns la terenuri de înțelegere asupra anumitor chestiuni specifice", neprecizate, a subliniat Xi Jinping, calificând aceste progrese drept "un lucru foarte bun", potrivit unei înregistrări difuzate de televiziunea publică CCTV.

"Sper că prin intermediul acestei vizite, secretarul de stat Blinken va aduce un rezultat pozitiv pentru stabilizarea relațiilor între China și SUA", i-a spus Xi interlocutorului său.