The New York Times: Șefii diplomațiilor din Statele Unite și Rusia au avut o întâlnire surpriză în timpul summitului G20, iar Blinken a dat de înțeles că speră să continue tratativele cu Moscova, deși se află pe poziții opuse în privința războiului.

Întrevederea dintre secretarul de stat al SUA, Antony J. Blinken și ministrul de externe al Rusiei, Serghei V. Lavrov a fost neașteptată și a survenit într-un moment când guvernul rus profită de reuniunea Grupului celor 20 de State Industrializate ca să respingă apelurile vizând încetarea invaziei, acuzând statele occidentale de „șantaj și de lansarea unor amenințări”.

Războiul din Ucraina a intrat în cel de-al doilea an, iar multe țări se arată tot mai îngrijorate de efectele sale economice, mai ales în privința prețurilor la alimente și energie. 

Printr-un mesaj video adresat participanților la reuniunea G20, premierul Indiei, Narendra Modi, care a evitat să critice direct invazia Rusiei, a afirmat că, deși este convins că tensiunile geopolitice se vor afla în centrul discuțiilor, el speră totodată ca diplomații să își concentreze atenția și asupra altor crize la nivel mondial.

Potrivit declarației făcute reporterilor de un înalt oficial al Departamentului de Stat, Antony Blinken i-a pus în vedere lui Lavrov trei lucruri: În primul rând, Statele Unite vor continua să sprijine Ucraina în apărarea sa împotriva Rusiei atâta timp cât va fi necesar. În al doilea rând, Rusia trebuie să revină în cadrul Noului Acord START vizând controlul armamentului nuclear, din care s-a retras recent, și să-i respecte condițiile, și trebuie să îl elibereze pe Paul Whelan, un cetățean american aflat acum în închisoare.

Ministerul rus de Externe a confirmat faptul că secretarul de stat al SUA a fost cel care a cerut să se întâlnească cu Lavrov, ceea ce denotă că Administrația Biden dorește să-și păstreze deschise canalele de comunicație cu Rusia deși, în privința războiului din Ucraina, cele două țări nu se află de aceeași parte a baricadei.

Tot joi, la reuniunea G20, Blinken a căutat să întărească sprijinul față de Kiev, încercând ca astfel să blocheze tentativele Moscovei de a lansa o nouă ofensivă în estul Ucrainei. În declarații făcute separat, în fața Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, el a condamnat Rusia pentru crimele de război comise în Ucraina și pentru reducerea sistematică la tăcere a criticilor din țară.

Lavrov a spus că reuniunea G20, care s-a încheiat joi, nu va beneficia și de o declarație comună, din cauza neînțelegerilor pe tema războiului. El a acuzat statele occidentale că provoacă conflictul și îl alimentează prin înarmarea Ucrainei.

Sursa: RADOR