Favorit pentru a-i succeda premierului Theresa May, Boris Johnson a declarat, într-un interviu pentru BBC, că va avea nevoie de "cooperarea" UE pentru a amortiza şocul unei eventual Brexit fără acord.

Boris Johnson spune, pe de altă parte, că nu crede că Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană fără acord.

Fostul ministru de externe a declarat în interviul pentru BBC că, în cazul în care va deveni prim-ministru, nu va impune ''controale şi o frontieră dură în Irlanda de Nord'': ''Evident, acest lucru nu depinde doar de noi, ci şi de cealaltă parte".

Boris Johnson consideră că va putea convinge UE de necesitatea redeschiderii negocierilor. În caz contrar, Londra va părăsi spaţiul comunitar la 31 octombrie, fără un acord.

El susţine că acordul negociat de Theresa May e "mort", după ce Parlamentul britanic l-a respins de trei ori, dar e posibilă o nouă înţelegere până la sfârşitul lui octombrie, deoarece peisajul politic s-a schimbat atât în UE, cât şi în Uniune. 

Declaraţiile sale contravin celor ale Bruxellesului, care a susţinut în repetate rânduri că acordul privind Brexit nu mai poate fi negociat.

Referitor la disputa recentă cu partenera sa, Carrie Symonds. Johnson a precizat că nu discută lucruri care-i implică familia. Vineri, poliţia londoneză s-a deplasat la locuinţa sa, după ce a primit un apel privind o ceartă conjugală zgomotoasă. 

Chiar dacă e favorit în a-i succeda Theresei May, Boris Johnson pierde teren în sondaje în faţa şefului diplomaţiei, Jeremy Hunt.


Theresa May a demisionat la 7 iunie din funcţia de preşedinte al Partidului Conservator după ce Parlamentul de la Londra a respins de trei ani acordul privind Brexit. Succesorul său va fi desemnat luna viitoare.