Ministerul apărării de la Sofia este în discuții cu SUA pentru a se asigura avioane de vânătoare într-o perioadă scurtă, care să înlocuiască vechile avioane MiG-29 sovietice.

Aceste avioane au devenit practic imposibil de întreținut după agresiunea militară rusă împotriva Ucrainei, scrie Mediapool.

Ministrul bulgar al apărării, Dragomir Zakov, a explicat că, dacă vor fi furnizate astfel de avioane, Bulgaria va trebui să plătească o anumită sumă. Potrivit acestuia, suma nu va fi mai mare decât cea necesară pentru întreținerea MiG-urilor.

De la izbucnirea războiului, Rusia, Ucraina și Belarus nu mai sunt opțiuni pentru întreținerea MiG-urilor și s-ar putea impune ca într-o lună să rămână la sol.

În același timp, din cauza pandemiei, există o întârziere în livrarea celor opt avioane F-16 comandate și deja plătite din SUA. Primele avioane sunt așteptate în 2025 și astfel se conturează o perioadă în care Bulgaria nu va avea avioane de vânătoare cu care să-și apere spațiul aerian.

"Pentru furnizarea unor astfel de avioane de vânătoare „intermediare”, sunt în desfășurare discuții și cu alte țări”, a precizat Zakov. El a anunțat că, în această săptămână, Ministerul părării va înainta Consiliului de Miniștri proiectul pentru achiziționarea a încă 8 avioane de vânătoare F-16.

Bulgaria trebuie să răspundă propunerii americane până la 1 noiembrie, iar în absența unui parlament funcțional la Sofia, acest termen ar putea să nu fie respectat. Acest lucru va duce la incertitudine în modernizarea Forțelor Aeriene, a avertizat Ministerul apărării.

Ministrul Zakov a spus că acum lucrurile sunt clare și cu privire la compensațiile concrete din partea americană din cauza întârzierii livrării primei tranșe de 8 avioane. SUA vor acoperi 25 de milioane de dolari pentru rachete, precum și pregătirea piloților pentru a opera cu arme de înaltă precizie.

Sursa: RADOR