ȘTIRI DIN BULGARIASofia ieftinește cu circa 65 de bani combustibilii
Businessul din domeniul petrolier consideră că reducerea de 25 de stotinski (circa 65 de bani - n.trad) pe litru pentru benzină și motorină poate fi activă încă din weekend în Bulgaria.
Este realist ca acest lucru să se întâmple începând de sâmbătă, dacă modificările aduse Legii bugetului de stat pentru 2022 vor fi publicate în următorul număr al Monitorului Oficial, marți, crede Jivodar Terziev de la Asociația Bulgară pentru Petrol și Gaze.
Expertul a confirmat că proprietarii de benzinării vor decide singuri dacă doresc să asiste la acordarea ajutorului de stat pentru consumatorii care-și alimentează mașinile personale.
"Este de dorit, sau la alegerea operatorului, ca ei să participe la această măsură. Nu sunt obligați să acorde o reducere, nu putem obliga operatorii pentru ceva care le-ar putea împovăra afacerea", a explicat Terziev pentru Nova TV. Și a precizat: „Deocamdată nu avem informații că unele dintre marile benzinării să nu participe, dar clientul ar trebui să întrebe dacă operatorul oferă reducerea”.
La alimentarea într-o benzinărie, pentru a beneficia de reducere, utilizatorul trebuie să prezinte talonul mașinii, care trebuie să fie de categoria L sau M1, amintește Terziev.
Președintele organizației din domeniu a subliniat că prețurile la combustibili în Bulgaria sunt ridicate din cauza „factorilor internaționali”. Ceea ce văd pentru luna iulie este că prețurile s-au liniștit de la creșterea din iunie”, a comentat Terziev.
În cazul în care mașina este în leasing, șoferul poate folosi de asemenea reducerea, atâta timp cât în acte scrie că autovehiculul nu este folosit pentru activitate comercială și contractul de leasing a fost încheiat cu o persoană fizică, nu cu o firmă.
Sursa: RADOR
Comentarii