Bulgaria, una dintre țările cu cea mai mică rată de vaccinare anti-COVID, va renunța din 20 martie la obligativitatea certificatului verde care permite accesul la mall, la restaurant și în alte spații publice, a anunțat premierul Kiril Petkov.

Certificatul COVID, care atestă vaccinarea, trecerea prin boală sau testarea negativă, a fost impus în Bulgaria în octombrie 2021 pentru accesul în spațiile publice și a generat o serie de proteste, o nouă manifestație fiind anunțată pentru miercuri.

În ultimele săptămâni, numărul cazurilor COVID-19 a început să scadă în Bulgaria, luni fiind raportate 1.235 de noi îmbolnăviri, față de peste 12.000 în 26 ianuarie.

”Am reușit să trecem prin valul Omicron fără închideri masive de școli sau afaceri. Prognozele noastre arată că în jurul datei de 20 martie va fi posibil să încetăm toate restricțiile din țară legate de certificatul verde”, a spus premierul bulgar.

Începând cu 20 martie, dacă totul decurge conform planului, certificatul COVID va fi folosit doar pentru călătoriile în străinătate, a spus inspectorul șef de sănătate al țării, Angel Kunchev.