În urma unei anchete deschise de Serviciului Federal de Securitate (FSB), traseul camionului în care a avut loc explozia de pe podul Kerci a fi fost: Bulgaria, Georgia, Armenia, Osetia de Nord și regiunea Krasnodar, informează Dnevnik.

S-a stabilit deja traseul camionului în care a avut loc explozia - acesta este Bulgaria, Georgia, Armenia, Osetia de Nord, regiunea Krasnodar. În afară de asta, au fost identificate și persoanele implicate în organizarea deplasării camionului. Cu ajutorul Serviciului Federal de Securitate (FSB), a fost posibilă identificarea suspecților dintre cei care puteau pregăti atacul terorist, a declarat șeful Comitetului de Investigații, Alexander Bastrîkin, la o întâlnire cu președintele Vladimir Putin la Sankt Petersburg. 

Potrivit acestuia, explozia care a avut loc sâmbătă dimineață „are cu siguranță caracter terorist, este un act terorist”. Bastrîkin a mai arătat că datele inițiale din anchetă indică faptul că explozia a fost organizată de serviciile speciale ucrainene. Scopul lor era „distrugerea unui obiectiv de infrastructură civilă”. 

"E clar. După cum tocmai am anunțat, nu există nicio îndoială că acesta este un atac terorist, ce vizează distrugerea infrastructurii civile importante a Federației Ruse", a spus Putin, iar Bastrîkin a adăugat: "Exact". „Iar autorii, executanții și clienții sunt serviciile secrete ale Ucrainei”, a mai spus președintele. „Servicii speciale ucrainene și cetățeni ai Rusiei și ai țărilor străine care au contribuit la pregătirea acestui atac terorist”, a răspuns șeful Comitetului de Investigații, în timp ce întâlnirea a fost difuzată pe postul de televiziune Rossia 24. Un material video, fotografii și transcriptul conversației sunt publicate pe site-ul Kremlinului.

Folosirea de către Putin a expresiei „infrastructură civilă de importanță critică” este foarte apropiată de textul decretului său din 2 iunie 2020, „Despre bazele politicii de stat a Federației Ruse în domeniul descurajării nucleare”, unde, la articolul 19, descrie condițiile care determină posibilitatea utilizării armelor nucleare de către Rusia. 

Anterior, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că speculațiile cu privire la faptul că explozia podului Kerci se numără printre posibilitățile de declanșare a doctrinei nucleare este o „prezentare total incorectă a problemei”. 

John Kirby, coordonator pentru comunicații strategice al Consiliului de Securitate Națională al Casei Albe, a declarat recent pentru ABC că Statele Unite nu au dovezi că Rusia se pregătește să-și folosească armele nucleare. El a comentat o declarație a președintelui Joe Biden, în care acesta a spus: „Pentru prima dată de la criza rachetelor din Cuba, ne confruntăm cu amenințarea de a folosi arme nucleare dacă, de fapt, situația continuă să evolueze ca până acum”. „Aceste comentarii nu se bazează pe noi informații sau pe noi indicii că Putin a luat decizia de a folosi arme nucleare și, sincer, nu avem niciun indiciu că el ar fi luat o astfel de decizie”, a explicat Kirby. El a mai menționat că Washingtonul nu a înregistrat niciun semnal care să forțeze SUA să verifice starea propriilor forțe, pentru a proteja interesele de securitate națională ale statului și ale aliaților.

Comitetul de Investigații al Rusiei a deschis un dosar penal pentru explozia podului din Crimeea, în temeiul părții a 2-a a Articolului 205 din Codul penal „Terorism”, a mai spus Bastrîkin, citat de Serviciul de presă al Kremlinului. Despre proces s-a anunțat la câteva ore de la explozie, însă Comitetul de Investigații nu a clarificat în baza cărui articol din Codul penal are loc acesta. „Am deschis un dosar în temeiul articolului 205 „Terorism” partea a doua și acest lucru este confirmat de datele din etapa inițială a anchetei. Au fost interogați mulți martori și martori oculari, au fost începute expertize speciale și sunt în mare parte finalizate, a spus Bastrîkin. 

Articolul 205 din Codul penal al Federației Ruse se numește „Legea privind terorismul”, iar partea a 2-a se referă la terorismul comis de un grup de persoane prin acord prealabil sau de un grup organizat, care a dus, din neatenție, la moartea unei persoane, la distrugerea unor bunuri semnificative sau la apariția altor consecințe grave. 

Sursa: RADOR