Canadienii au rămas până la capăt legați de Elisabeta II, regina lor, dar relația cu monarhia s-a slăbit din ce în ce mai mult și decesul suveranei va redeschide o dezbatere privind sistemul politic. Și în Noua Zeelandă există discuții în acest sens.

"Canada este o excepție monarhistă într-un continent mai curând republican", amintește Marc Chevrier, profesor de științe politice al universității din Quebec, de la Montreal. Peste câteva săptămâni, după perioada de doliu, "vor apărea dezbaterile referitoare la pertinența rămânerii o monarhie, s-a deschis cutia Pandorei", adaugă acesta, citat de La Libre Belgique.

Pentru a o onora pe cea care a fost "regina sa aproape jumătate din existența Canadei", cum a amintit prim-ministrul Justin Trudeau, țara a intrat joi într-o perioadă de doliu de zece zile.

Toate drapelele au fost coborâte în bernă în țară și este programată o ceremonie națională de comemorare în capitala Ottawa în ziua funeraliilor de la Londra.

Dar în spatele fastului oficial, țara are o relație din ce în ce mai ambivalentă cu monarhia. "Chiar în Canada anglofonă, respectul față de monarhie scade cu anii", explică Philippe Lagassé, profesor la Universitatea Carleton din Ottawa și expert în rolul monarhiei în Canada.

Potrivit unui sondaj din aprilie, o mică majoritate dintre cetățeni - un procentaj care ajunge la 71% în Quebec - ar vrea chiar să o termine cu regalitatea, al cărei rol este astăzi în mare măsură onorific.

67% dintre canadieni se declarau împotrivă ca Charles devină rege al Canadei. Trecerea sa prin țară în luna mai a trecut de altfel aproape neobservată.

În calitate de șef de stat, monarhul are mai puțină autoritate în Canada decât are în Marea Britanie. Guvernatorul general, reprezentantul suveranului în țară, deține puterea.

Dar el este desemnat de prim-ministru - Mary Simon, o inuită din nordul Quebecului ocupă postul în prezent. Este prima guvernatoare generală autohtonă din Canada. 

Să se șteargă legăturile cu monarhia 

Totuși, pentru a urma exemplul dat de Barbados, care a ales în 2021 să se separe de Coroana britanică pentru a deveni republică, Canada ar trebui să facă o reformă profundă a instituțiilor și dreptului constituțional.

Argument fondator al nașterii Canadei în 1867, "monarhia este cheia de boltă a întregului drept constituțional", subliniază Marc Chevrier. De exemplu, continuă el, "funcția de prim-ministru nici măcar nu există în Constituția canadiană care nu-l menționează decât pe monarh".

Modificarea Constituției și abolirea monarhiei reprezintă un efort titanic și potențial ani de negocieri politice, de vreme ce este necesară aprobarea în unanimitate a Parlamentului și guvernelor celor zece provincii canadiene.

Și dezbaterea ar putea fi vie într-o Canadă din ce în ce mai divizată politic.

Tot simbolismul legat de regalitate va fi discutat și probabil revizuit treptat pentru a continua să se șteargă legăturile cu monarhia britanică, estimează Philippe Lagassé.

Ca prezența efigiei monarhului pe monedă. Astăzi, regina Elisabeta II este prezentă pe monedele și bancnotele de 20 de dolari.

Anumite ceremonialuri ar putea de asemenea evolua: anume, prestarea jurământului de cetățenie. Orice nou cetățean canadian trebuia, până acum, într-o ceremonie, să-și asume "loialitatea sinceră față de Majestatea Sa regina Elisabeta II, regina Canadei, față de moștenitorii și succesorii ei".

O dispoziție a legii privind cetățenia deja contestată la tribunale de rezidenții permanenți în urmă cu câțiva ani.Într-o populație canadiană din ce în ce mai diversă și multiculturală, în plin proces de reflecție asupra rolului colonizării, legătura cu monarhia pare din ce în ce mai puțin pertinentă. (Sursa: RADOR)

Jacinda Ardern crede că Noua Zeelandă va deveni republică în timpul vieții sale

Premiera neo-zeelandeză Jacinda Ardern a declarat luni, într-o conferință de presă, că este de părere că țara sa va deveni republică în timpul vieții sale, transmite dpa, preluată de Agerpres.

Totuși, Ardern a adăugat că "nu a simțit niciodată vreo urgență'' din partea poporului neo-zeelandez pentru a face acest lucru să se întâmple.

Moartea Reginei Elisabeta a II-a a reaprins discuțiile despre oportunitatea tăierii legăturilor între Noua Zeelandă și monarhia britanică.

Deși Noua Zeelandă va deveni probabil republică la un moment dat, Ardern nu vede această posibilitate ''drept o măsură pe termen scurt, care să fie pe agendă prea curând''.