Fotografia care îl arată pe băiatul de trei ani găsit înecat pe o plajă a devenit simbolul dramei umane pe care o numim sec „criza refugiaților”. Și alți copii au murit, dar fotografiile lor nu au devenit simbol pentru că Facebook le-a cenzurat.

+++ Notă: acest articol conține imagini cu puternic impact emoțional +++ 
 
Pe 28 august, cu cinci zile înainte de tragica moarte a lui Aylan Kurdi, 150 de refugiați își pierdeau viața. Multe cadavre de copii au fost recuperate pe o plajă din Libia. 

Relatările despre acest fenomen se învârt, în majoritate, în jurul incapacității UE de a acționa coerent și eficient pentru ajutorarea acestor oameni. Fotografia cadavrului lui Aylan, cu obrazul rezemat ferm de nisipul plajei turcești, a declanșat un val de indignare care până atunci lipsea din dezbaterea publică. Se dădeau cifre seci, statistici obiective, dar revolta din stomac nu își găsise o supapă.

Sursa fotografiei cu Aylan este o agenție turcă de știri, dar fără impactul rețelelor de socializare, Facebook cu precădere, fotografia ar fi rămas, poate, în fluxul agenției neobservată de editorii marilor publicații internaționale. Facebook a permis distribuirea acestei fotografii, a ajutat la informarea globală și a contribuit la conturarea unei dimensiuni umane cât se poate de clară (și de dură) a ceea ce se întâmplă acum la zidurile Fortăreței Europa.

Ce se întâmplă însă când Facebook nu permite propagarea informației?

Khaled Barakeh este un artist sirian respectat, cunoscut pe plan internațional și cu expoziții în multe state ale lumii. Pe 29 august, acesta posta pe Facebook un album de fotografii intitulat „Cimitir Multicultural”. Printre imagini se găseau cinci care arătau cadavre de copii înecați în largul coastelor Libiei. În acea tragedie și-au pierdut viața 150 de persoane.

Albumul a fost „share-uit” de circa 100.000 de ori până când Facebook a decis că el încalcă politica rețelei și l-a șters complet. În condițiile de utilizare publicate de Facebook se specifică următoarea regulă: „We remove graphic images when they are shared for sadistic pleasure or to celebrate or glorify violence”. Ceea ce, dacă vă uitați la imaginile de mai jos și luați în considerare permisiunea Facebook de a distribui fotografiile cu Aylan, nu se poate aplica.

Ar fi fost vreo diferență dacă lumea se indigna cu cinci zile mai devreme? Nu o să găsim niciodată un răspuns. Poate liderii europeni - care reacționează oricum numai la presiunea viscerală a opiniei publice - s-ar fi mobilizat mai rapid în căutarea unei soluții pentru acești nefericiți.

Pentru mine, dezbaterea despre etica publicării unor asemenea fotografii nu are niciun sens. Lumea trebuie să vadă ce se întâmplă și trebuie să reacționeze „brutal” pentru ca politicienii să miște ceva.

În schimb, dezbaterea despre cine și cum controlează informația în era digitalizării trebuie să aibă loc. Nu este normal și nici util ca accesul la informație să fie reglementat fie de un algoritm, fie de o decizie aleatorie ce nu conține componenta etică a informării publice.