Dosarul privind ipoteticele despăgubiri de miliarde de dolari care urmează să fie plătite de Londra pentru prejudiciul provocat de strămoși prin infamia comerțului lucrativ de sclavi dintre Africa și America a ajuns pe masa de lucru a reuniunii țărilor din Commonwealth, o organizație născută pe rămășițele defunctului Imperiu Britanic.

Summit-ul, găzduit anul acesta în îndepărtatele Insulele Samoa, în mijlocul Pacificului, a implicat mulți dintre liderii celor 56 de state care fac parte din această asociație unită, reprezentând o populație totală de aproximativ două miliarde și jumătate de oameni. Și s-a desfășoarat în prezența regelui Carol al III-lea, în vârstă de 75 de ani, președinte de onoare permanent, care a călătorit până aici în ciuda diagnosticului de cancer care i-a fost pus la începutul anului și cu prețul suspendării tratamentelor pe care le-a urmat, în ultimele luni cu rezultate „încurajatoare”. Însă dacă în Australia stânjeneala protestului antimonarhist, care a culminat cu protestul solitar dramatic al unui senator aborigen care a vut loc chiar în incinta Parlamentului de la Canberra, l-ar fi vizat exclusiv pe suveran și pe regina Camilla, la Sapia, capitala Insulelor Samoene, accentul pare să se fi concentrat mai ales asupra noului prim-ministru britanic, Keir Starmer: deținător pro tempore al puterii executive britanice în Downing Street, al cărui guvern liberal riscă să fie forțat să se confrunte cu o dezbatere reînnoită - inconfortabilă din punct de vedere ideologic - privind despăgubirea. O problemă de care Marea Britanie a încercat mereu să scape.

Dosarul despre sclavie este susținut de un grup de țări din Caraibe care fac parte din Commonwealth, foste colonii afectate în mod deosebit de acea tragedie și aflate deja în tranziție către forme de guvernământ republicane; în timp ce alegerea unui nou secretar general african (funcție pentru care candidează diplomați din Lesotho, Gambia și Ghana, după mandatul fostului ministru laburist Patricia Scotland, neagră, dar britanică) pare să poată da un implus în plus revendicării.

Deocamdată, păgbubiții cer să se înceapă  o „discuție serioasă” la masa liderilor. Nu fără a aborda conceptul de „justiție reparatorieă”, în spatele căruie Londra se teme că ar putea apărea cererea de angajamente oneroase și obligatorii din punct de vedere juridic. De aici și încercarea de a devia spre schița mai generică a unei declarații finale, deja pregătită, în care se recunosc pur și simplu în cuvinte „experiențele istorice comune referitoare la traficul și proprietatea abominabile de sclavi și spolierea populațiilor indigene”.

Frederick Mitchell, ministrul de externe al Insulelor Bahamas, insistă însă asupra unei formulări mai deschise, spunând postului BBC că este încrezător că Starmer își va schimba poziția, poate ca parte a unei abordări graduale a unui subiect care va fi repropus în prim plan la următorul summit al Commonwealth-ului, programat la Antigua și Barbuda. Un subiect separat, dar paralel, celui privind „scuzele formale” cerute de ceva vreme casei Windsor, ca moștenitoare a păcatelor istorice ale coroanei, pentru nelegiuirile din epoca imperială: lucru pe care nici măcar Charles, în ciuda sensibilității sale ceva mai modernă, nu l-a făcut, limitându-se la a condamna colonialismul și sclavia cu expresii de regret, pentru a evita la rândul său umbra unor consecințe juridice incontrolabile.

Între timp, studiul unei instituții private precum Universitatea din Indiile de Vest indică o estimare a potențialelor cereri de despăgubiri din 14 țări din Caraibe de până la 18.000 de miliarde, situație care urmează să fie comunicată, cel puțin parțial, guvernului britanic: un calcul sideral, nerealist, însă susținut de nimeni altul decât Patrick Robinson, judecător jamaican la Curtea Internațională de Justiție.

Sursa: Rador Radio România