La un deceniu de la criza euro, Philippe Ledent de la ING, amintindu-și de afirmația investitorului miliardar Warren Buffett, potrivit căreia „abia când valul se stinge, se va descoperi cine a înotat gol”, a analizat posibilitățile unei noi crize a datoriilor în Zona Euro, încercând să descopere țările care „înoată goale”.

În perioada 2009-2012, trei factori au dus la creșterea vertiginoasă a costurilor de împrumut: capacitatea inegală a țărilor de a se redresa după criza financiară, evoluțiile în ceea ce privește competitivitatea care devenise nesustenabilă în cadrul unei uniuni monetare și înrăutățirea gravă a finanțelor publice în unele țări.

Astăzi, concluzia lui este însă că nicio țară nu se află într-o situație foarte proastă. De fapt, performanța economică și nivelurile de competitivitate mențin unitatea zonei euro, mai degrabă decât să acționeze ca o forță centrifugă.

Pe de altă parte, este de necontestat că unele țări prezintă anumite riscuri în ceea ce privește finanțele publice și de aceea este nevoie de continuarea redresării, cu atenție la îmbunătățirea finanțelor publice în țările expuse la risc.

De altfel, și evoluția ratelor dobânzilor va juca de asemenea un rol în menținerea unității zonei euro. În special în cazurile Spaniei, Italiei și Greciei este important ca spread-urile obligațiunilor să nu înrăutățească situația prin creșterea poverii ratei dobânzii asupra acestor țări.

sursa: RADOR