Oficiali din Bruxelles solicită Guvernelor să vină cu rezultate mai concrete în criza refugiaților și avertizează asupra unei catastrofe umanitare pe perioada iernii. Până acum doar 2.200 locuri de cazare au fost anunțate de statele membre.

Peste 770.000 de persoane au venit pe mare, în UE, în acest an și mai este de așteptat să sosească alte mii, transmite Deutsche Welle.

CNN arată, citând Agenția ONU pentru refugiați că în luna octombrie au sosit în UE 218.000 de migranți, mai mulți decât în întreg anul 2014. 

Necesitățile pentru planul de iarnă de gestionare a refugiaților sunt estimate de Agenția ONU pentru refugiați la peste 96 milioane de dolari. 

Cele mai multe sosiri în Europa sunt din zonele de conflict din statele din Orientul Mijlociu precum Syria și Irak, oamenii fugind de război și sărăcie. 

„Uniunea Europeană trebuie să facă totul pentru a evita o catastrofă dat fiind că iarna se apropie, a spus ministrul luxemburghez de externe Jean Asselborn, țară ce deține președinția Consiliului Uniunii Europene. „Nu putem lăsa oamenii să moară în frig”, a adăugat acesta, citat de Deutsche Welle, după reuniunea miniștrilor de interne din UE de luni, 9 noiembrie.

Mii de refugiați care trăiesc în prezent în adăposturi temporare în statele balcanice au nevoie urgentă de cazare în condiții mai bune. 

Pentru a gestiona mai bine afluxul de migranți, agenția Frontex a solicitat în jur de 800 de ofițeri în plus dar statele membre au furnizat până acum numai jumătate din numărul respectiv. 

Statele membre au agreat de asemenea asupra unui număr de măsuri pentru a rezolva criza dar sunt criticate că implementarea este foarte lentă, mai arată Deutsche Welle.

”Trebuie să menținem presiunea pentru a ne asigura că lucrurile deja decise se vor concretiza”, a mai spus acesta,. referindu-se la „centrele de înregistrare” a refugiaților - așa numitele „hot-spots” care ar trebui să fie în funcțiune până la sfârșitul acestei luni. 

Până în prezent, puțin peste 100 de refugiați au fost transferați din Italia și Grecia către 2 țări: Franța și Spania, iar statele membre auanunțat că pun la dispoziție circa 2.200 de locuri de cazare, din cele 160.000 necesare, potrivit situației oficiale publicată de Comisia Europeană pe 4 noiembrie. 

Potrivit surselor europene consultate de EurActiv.ro, Italia și Grecia sunt pe punctul de a finaliza punerea în funcțiune a „hotspot-urilor”, inclusiv instalarea în teren a echipelor necesare. 

Cum se realizează efectiv relocarea refugiaților  

În urma înregistrării la centre, ofițerii Frontex organizează interviuri amănunțite cu fiecare persoană, realizând profilul personal și profesional al acestuia și prezentându-i drepturile și obligațiile pe care le va avea în urma stabilirii în UE.

Ulterior sunt întocmite liste cu persoanele care se califică pentru transfer în statele membre, conform criteriilor oficiale stabilite prin decizia Comisiei Europene. Cei care nu se califică pentru statutul de refugiați intră în procedura de returnare.

Ofițerii de legătură trimiși în teren de statele membre analizează listele și solicită preluarea anumitor refugiați.

Până în prezent numai două state membre preluat refugiați: Franța și Spania, Germania a primit peste 700.000 de cereri de azil și este de așteptat ca numărul să ajungă la 800.00 până la sfârșitul anului.