SUA iau în calcul trimiterea unor forțe speciale în Siria și atacarea cu elicoptere a pozițiilor ISIS din Irak. Între timp, Rusia a pierdut primul soldat de la începutul intervenției în Siria. Versiunea oficială: sinucidere.

Secretarul american al Apărării, Ashton Carter, a declarat că Statele Unite vor iniția operațiuni terestre directe împotriva organizației jihadiste Statul Islamic în Siria și Irak, potrivit NBC News.

"Nu vom ezita să ne sprijinim partenerii, prin atacuri oportune împotriva ISIS, sau prin efectuarea unor misiuni directe, fie aeriene, fie la sol”, a afirmat, marți, Ashton Carter, în cadrul unor audieri în Comisia Forțelor Armate din Senatul american.

Carter a dat ca exemplu operațiunea de săptămâna trecută din Irak, derulată împreună cu forțele kurde pentru salvarea unor ostatici deținuți de ISIS.

Washingtonul ia în calcul trimiterea în Siria a unui număr mic de unități ale forțelor speciale, în timp ce împotriva pozițiilor ISIS din Irak ar urma să se intervină cu elicoptere de atac, potrivit unor oficiali americani, citați de Reuters.

Sursele Reuters au precizat că orice intervenție va viza ținte precise în cele două țări. Totodată, ar putea fi trimise, temporar, forțe speciale în Siria pentru a-i consilia pe luptătorii opoziției siriene.

ISIS a preluat un important punct de control din Alep

O altă opțiune ar fi trimiterea unui număr mic de elicoptere de atac Apache în Irak pentru a-i ajuta pe irakieni să recupereze teritorii pierdute în fața luptătorilor jihadiști.

Una dintre surse a precizat că propunerile sunt încă în faza conceptuală, ceea ce înseamnă că, dacă s-ar lua o decizie în zilele următoare, ar dura săptămâni și chiar luni până la declanșarea operațiunilor.

Nici Pentagonul și nici Casa Albă nu au dorit să comenteze informațiile privind modul în care se va interveni terestru în cele două țări.

Soldat rus de 19 ani, mort în Siria. Ministerul Apărării susține că s-a sinucis

La aproximativ o lună de la declanșarea raidurilor aeriene în Siria, rușii au înregistrat prima victimă: un tânăr soldat, Vadim Kostenko, în vârstă de 19 ani.

Ministerul rus al Apărării susține că acesta s-ar fi spânzurat, dar părinții tânărului contestă explicația și cer o nouă autopsie pentru stabilirea cauzei reale a decesului, relatează Novaya Gazeta, citată de Reuters.

Alexander și Svetlana Kostenko spun că au vorbit cu fiul lor sâmbătă, ziua în care a fost ucis, iar acesta era vesel și fericit.

Ministerul Apărării susține, în schimb, că soldatul s-a sinucis la baza aeriană rusă din Siria din cauza unor neînțelegeri cu o prietenă.