Principalele arme ale Iranului nu sunt bombele atomice. În ciuda temerilor internaționale, țara nu a dezvoltat niciodată un arsenal nuclear. Cea mai puternică armă a regimului de la Teheran este, de fapt, Hezbollahul. Fără miliția șiită libaneză nu ar exista nici cea mai mică posibilitate ca iranienii să amenințe Israelul, care dispune de o forță militară mult superioară, pe lângă o alianță cu SUA, cea mai mare putere din lume. Gruparea servește la descurajarea inamicilor în privința unui atac direct asupra teritoriului iranian.

Principalul avantaj al Hezbollahului față de Iran constă în aceea că se află la granița cu teritoriul israelian, iar nu la peste 2.000 de kilometri distanță. Poate lovi în câteva minute orașe mari precum Tel Avivul, Haifa și Ierusalimul, infrastructura civilă și militară și chiar și reactorul nuclear de la Dimona, din deșertul Negev. Este suficient să ne uităm la raza de acțiune a rachetelor lor Zelzal-2, Fateh-110, M600 și eventual Scuds. Sunt peste 100.000 în arsenalul grupării. Ca o comparație, Hamasul dispune doar pe rachete și chiar și așa la o scară mult mai mică. Ca urmare a proximității, este mai dificil pentru sistemul de apărare israelian să doboare aceste rachete decât cele lansate de Iran la sfârșitul săptămânii.

Cu aproximativ 20.000 de soldați cu normă întreagă și un număr și mai mare care poate fi mobilizat pe timp de război, Hezbollahul are capacitatea de a efectua incursiuni terestre - lucru imposibil pentru Iran, care nu se află la graniță. Trupele sale de elită, cunoscute sub numele de forțe Raduan, sunt extrem de bine instruite și pregătite, pe lângă faptul că au cunoștințe aprofundate asupra teritoriului, având capacitatea de a lupta atât pe partea israeliană, cât și pe cea libaneză.

Membrii Hezbollahului sunt testați în luptă. Cei mai în vârstă au învins Israelul și pe aliații săi dintr-o miliție creștină libaneză de-a lungul a aproximativ două decenii de ocupație israeliană în sudul Libanului, care s-a încheiat în anul 2000. De asemenea, au luptat încă o dată împotriva Israelului, în 2006. Cea mai recentă experiență a avut loc în războiul din Siria, unde au luptat alături de regimul lui Bashar al-Assad împotriva grupărilor jihadiste din opoziție siriană, precum filiala al-Qaeda din țară. Aceștia au fost în mare măsură responsabili pentru împiedicarea intrării Statului Islamic în Liban și au învins gruparea pe teritoriul sirian.

Ceea ce am văzut până acum în ciocnirile cu Israelul de la graniță este un conflict de intensitate scăzută, nu un război total. Creată și înarmată de Iran în timpul ocupației israeliene din sudul Libanului, gruparea Hezbollah există nu pentru a-i apăra pe palestinieni sau Libanul, ci pentru a servi interesele iraniene. Războiul din Gaza este al Hamasului, nu al organizației șiite și a aliaților săi iranieni. Gruparea va acționa cu toată puterea doar atunci când acest lucru va fi stabilit de regimul de la Teheran, într-un posibil război deschis împotriva Israelului.

Răspunsul Iranului la bombardamentul israelian asupra ambasadei iraniene de la Damasc nu a implicat în mod direct Hezbollahul. Nu a sosit încă momentul ca regimul de la Teheran să-și activeze cea mai importantă armă. Să așteptăm replica israeliană pentru a vedea dacă iranienii vor decide să-și folosească aliații din sudul Libanului.

Vom ști când sute sau chiar mii de rachete vor lovi Tel Avivul – și, bineînțeles, când Beirutul va începe să fie bombardat și distrus de forțele israeliene, în ciuda faptului că majoritatea populației libaneze este împotriva Hezbollahului, în special a creștinii și sunniții. Cea mai mare amenințare iraniană la adresa Israelului sunt șiiții libanezi din Hezbollah, nu Gărzile Revoluționare sau o ipotetică bombă atomică. 

sursa: RADOR RADIO ROMANIA