Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a condamnat marți Rusia pentru modul în care a investigat cazul morții jurnalistei Anna Politkovskaya și condamnarea unor membre ale organizației Pussy Riot.

Instanța cu sediul la Strasbourg a decis că Rusia a încălcat cinci articole din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în perioada arestării și condamnării membrilor Pussy Riot în 2012, relatează BBC Online.

Trei femei, membre ale organizației Pussy Riot, au fost arestate după ce au cântat un cântec de protest într-o catedrală din Moscova.

Într-un alt dosar, CEDO a criticat în termeni duri investigația autorităților ruse după uciderea jurnalistei Anna Politkovskaya.

Politkovskaya a fost împușcată mortală în liftul blocului în care locuia, în 2006. Cinci bărbați au fost găsiți vinovați de moartea ei, în 2014, dar nu s-a stabilit cine a comandat asasinarea ei.

Jurnalista de investigații avea poziții critice față de războiul din Cecenia și față de politicile lui Vladimir Putin.

CEDO a decis că Rusia nu a reușit să ia măsurile necesare pentru a afla cine a comandat asasinarea ei, încălcând astfel art. 2 al Convenției. 

În cazul Pussy Riot, două dintre cele trei membre condamnate au stat 16 luni în închisoare, instanța reclamând umilința la care au fost supuse și gravitatea pedepsei în raport cu faptele lor.

Curtea a condamnat Rusia la plata a 15.000 de euro despăgubiri morale fiecăreia dintre membrele trupei Pussy Riot.

Cele două decizii pot fi atacate.