De la preluarea funcției, președintele Biden a încercat să negocieze o revenire a Iranului în acordul nuclear cunoscut sub inițialele JCPOA, din care președintele Trump s-a retras în 2018, se arată într-un articol de opinie apărut în The Hill.

Luni de zile, presa a dat de înțeles că un acord este pe-aproape, după care a spus că nu, iar mai apoi a spus că este din nou pe cale să fie încheiat.

Lipsa de transparență a acestui proces și incertitudinile, legate de ceea ce dorește Teheranul de fapt sau ceea ce ar accepta, au alimentat scepticismul în privința vreunui acord pe cale să se întâmple. În afara detaliilor acordului negociat, este greu de imaginat care sunt beneficiile durabile pe  care Iranul le-ar avea dacă acceptă revenirea la un acord caree, în Statele Unite, a devenit atât de politizat încât orice succesor republican al lui Biden – care în prezent se bucură de un procent de susținere de aproximativ 40% - l-ar putea desființa chiar din ziua când el sau ea va prelua președinția.

Dar dacă renunțăm la a nu mai crede că negociatorii nu vor reuși să-și depășească îndoielile și neînțelegerile, ceea ce ar putea urma la Washington, din punct de vedere juridic, complică și mai mult revenirea la acord: Congresul are un cuvânt de spus. Deși Obama a fost cel care a negociat acordul originar în 2015, Congresul a fost cel care l-a aprobat, după care el a legiferat INARA (Iran Nuclear Agreement Review Act - Acordul Nuclear Revizuit cu Iranul, n. red.) Legea i-a dat Congresului dreptul de a superviza JCPOA.

INARA pretindea o serie de rapoarte perioadice și de certificări pe care executivul trebuie să le prezinte pentru a dovedi corectitudinea Iranului. În plus – cu puține consecințe atâta vreme cât acordul originar a fost semnat – în INARA există un aliniat care prevede ca orice alt acord, pe care președintele l-ar conveni ulterior cu Iranul și care ar avea legătură cu programul nuclear, să fie supus spre aprobare Congresului, care îl va revizui timp de 30 de zile.

În această perioadă, în care Congresul ar pronunța dezaprobarea, capacitatea președintelui de a anula oricare dintre sancțiuni pe tema Iranului, legate de acord, va fi anulată. Maaiexact, INARA i-a conferit Congresului dreptul de veto asupra JCPOA sau asupra oricărui acord cu Iranul, nou sau doar modificat.

Ceea ce rămâne incert din punct de vedere legal este ce se va întâmpla în cazul în care Statele Unite și Iranul revin împreună la acordul JCPOA originar – asta ar constitui un ‚nou acord’, care să trebuiască să fie supus aprobării Congresului? Din punct devedere legal, este neclar.

Din punct de vedere politic, este greu de imaginat ca Administrția Biden să poată ocoli revizia Congresului în privința unei dispute politice atât de aprinse. În luna mai, principalul negociator din partea lui Biden, Rob Malley, a depus mărturie în fața Comisiei pentru Relații Externe din Senat, afirmând că orice acord al administrației va fi supus aprobării Congresului, permițând revizia de 30 de zile și permițând Congresului ca, în cele din urmă, să respingă acordul.

Dacă se va ajunge la un acord, iar acordul va fi supus Congresului spre examinare, va supraviețui oare? Un răspuns laconic – și unul peren atunci când vine vorba de ramura legislativă – ar fi ‚probabil’, dar demersul va fi dureros.

După multe ‚scrâșniri din dinți’ de ordin legislativ și după continua politizare a politicii noastre față de Iran (amintind de anul 2015). Statele Unite ar putea reveni în JCPOA. Totuși, greutatea politică a procesului va avea un preț. O politică bună erodează buna gestionare.

Continuelee controverse în privința politicii față de Iran, în politica internă SUA, restrâng și mai mult pârghiile politicii externe, limitând capacitatea Washingtonului de a răspunde unei probleme importante: cum poate fi Iranul împiedicat să producă o armă nucleară?Ne există aproape nicio îndoială că am ajuns la acest moment din cauza unor decizii adoptate de administrația trecută – decizii care vor reverbera dincolo de niște considerații pur politice.

Deși, din punct de vedere politic, o revenire la tratat este neplăcută, ea rămâne totuși cea mai bună soluție pentru a împiedica Iranul să producă o armă nucleară în viitorul apropiat.

Campania de presiune maximă, instituită de președintele Trump după retragerea sa din JCPOA, survenită în 2018, nu a reușit să convingă Iranul să facă mai multe concesii.

sursa: RADOR