Nobelul pentru Pace. Alături de Nelson Mandela, Dalai Lama sau Martin Luther King. Este ambiția supremă a lui Donald Trump. Mai mult decât atât, a devenit aproape o obsesie, care se ciocnește adesea cu realitatea și, la fel de frecvent, se prăbușește în fața declarațiilor bombastice cu care președintele american ne-a obișnuit și a ușurinței cu care ocupantul Casei Albe își atribuie succese diplomatice.

Marți, la Adunarea Generală a Națiunilor Unite, șeful Casei Albe și-a prins în piept o medalie pentru că în șapte luni de președinție a încheiat „șapte războaie” (erau șase luna trecută...). O modalitate de a „ascunde” eșecul încetării focului în Ucraina, un obiectiv pe care înainte de a fi ales promisese că va fi atins în 24 de ore?

Succesele fluturate de Trump par rupte de realitate. Chiar a încheiat președintele șapte războaie, așa cum susține - și anume, conflictele dintre Israel și Iran, Republica Democrată Congo și Rwanda, Cambodgia și Thailanda, India și Pakistan, Serbia și Kosovo, Egipt și Etiopia și Armenia și Azerbaidjan? În realitate, Trump a „supervizat corduri temporare sau parțiale în șapte conflicte”, dar în numărătoare ar trebui incluse și cele din timpul primului său mandat.

Printre acestea se numără conflictul dintre Etiopia și Egipt, două țări care de ani de zile sunt angajate într-o dispută pentru Marele Baraj al Renașterii Etiopiene de pe Nil, despre care Cairo spune că îi amenință aprovizionarea cu apă.

Cealaltă criză „rezolvată” în timpul primului mandat al lui Trump este cea dintre Serbia și Kosovo: acordul de „normalizare economică” datează din 2020, numai că tensiunile dintre cele două țări sunt departe de a fi rezolvate.

În timp ce armistițiul dintre Cambodgia și Thailanda pare să dureze, în parte datorită vigilenței Chinei. Narațiunea lui Trump prezintă fisuri și în ceea ce privește acordul încheiat între India și Pakistan, după zilele incendiare din luna mai, cu ocazia ultimei crize din Kashmir: New Delhi neagă – așa cum notează The Guardian – că Trump a jucat vreun rol în ajungerea armistițiului, iar Politico invită la o distincție fundamentală: sfârșitul conflictului armat nu coincide neapărat cu o pacificare reală care „stinge” definitiv posibilitatea și motivația războiului.

Așa cum este cazul conflictului dintre Israel și Iran, care pare mai degrabă înghețat decât rezolvat, de altfel abia după intervenția militară a SUA. „Pacea” la care s-a ajuns între Rwanda și Republica Democrată Congo este și ea șubredă, subminată de prea multe incertitudini. Cea mai recentă, în ordine cronologică, este decizia rebelilor M23, care controlează partea estică a Republicii Democrate Congo, de a abandona discuțiile de pace cu guvernul. Magnatul a reușit totuși să obțină un acord privind pământurile rare, faultând puțin China, o nouă dovadă a perspicacității sale în afaceri.

Iar în ceea ce privește negocierile de pace dintre Armenia și Azerbaidjan: la începutul lunii august, liderii celor două țări au semnat un acord de pace. Unde? La Casa Albă. Un succes și din punct de vedere economic: conform Reuters, Armenia intenționează să acorde pentru o perioadă prelungită Statelor Unite drepturi exclusive și speciale de dezvoltare pe coridorul de tranzit numit „Ruta Trump pentru Pace și Prosperitate Internațională”. 

Rămâne „gaura neagră” a Ucrainei. Care, pentru Trump „conciliatorul”, este cea mai dificilă provocare.

Sursa: Rador Radio România