Cu toate acestea, nimic nu explică de ce țările care pot pretinde că influențează autoritățile israeliene sunt atât de absente și resemnate față de un fals statu quo.

Soarta Gazei depinde din nou de cea a unui armistițiu, după atacurile începute de Israel împotriva liderilor Jihadului Islamic, un grup armat palestinian pe care statul evreu și majoritatea aliaților săi occidentali îl consideră terorist. Aceste atacuri au determinat, ca răzbunare, tiruri de rachete în teritoriul israelian, revendicate de aceeași organizație.

Această nouă izbucnire de violență, mereu costisitoare în vieți palestiniene (mai mult de patruzeci de morți în trei zile, inclusiv copii, după datele palestinienilor), a dat naștere, ca și precedentele și ca cele care vor urma inevitabil, aceleași comunicate de presă laconice. Fără îndoială, cancelariile vor uita repede de Gaza imediat ce armele vor tăcea.

Este o atitudine greșită, la fel cum greșită este pierderea interesului, din oboseală și descurajare față de destinul acestei enclave supusă de mai bine de cincisprezece ani unei blocade fără milă. În ciuda războaielor din 2008, 2012, 2014 și 2021, acești cincisprezece ani de banalizare a unei situații inacceptabile au făcut din Gaza, pe lângă abisul asimetriei conflictului israelo-palestinian, un teritoriu ieșit din conștiința internațională. 

O blocadă mortală 

Când tirurile de rachete palestiniene încetează, în marea lor majoritate oricum interceptate de apărarea antiaeriană foarte eficientă a statului evreu, israelienii revin la viața lor obișnuită. Cu totul diferită este situația pentru locuitorii din Gaza, care rămân supuși aceluiași regim de pedepse colective, prizonieri ai aceleiași închisori în aer liber. Fâșia îngustă de pământ supraviețuiește doar datorită ajutorului exterior, controlat strict de Israel.

Consecințele acestei blocade mortale, care a venit după ani de zile de regim excepțional, sunt amintite an de an de organizații internaționale precum Banca Mondială. Printre acestea se numără o rată devastatoare a șomajului și un nivel de sărăcie care îi condamnă pe palestinieni la o viață fără viitor, la condiții de viață din ce în ce mai critice, în special în ceea ce privește accesul la apă.

Resemnarea internațională nu se limitează, din păcate, la Gaza. Politica Israelului de evacuări în desfășurare în cartierele estice ale Ierusalimului, violențele comise de coloniștii israelieni în Cisiordania, precum și decizia de a transfera forțat o mie de palestinieni din sudul Hebronului stârnesc cel mult o indignare discretă. Iar noii aliați arabi ai Israelului, de la Emiratele Arabe Unite până la Maroc, au exclus din start obiectivul de a obține, în schimbul normalizării relațiilor, cel mai mic progres pentru palestinieni.

Divizați atât politic, cât și geografic, palestinienii au oferit toate pretextele posibile pentru acest dezinteres internațional. Osificarea conducerii mișcării naționale palestiniene, întruchipată de președinția uzată și depășită a lui Mahmud Abbas, dă mărturie despre acest lucru. Dar toate acestea nu explică de ce țările care pot pretinde că influențează autoritățile israeliene, începând cu Statele Unite sau principalele țări europene, sunt atât de absente și resemnate în fața unui fals statu quo.

Acesta maschează din ce în ce mai greu moartea inevitabilă a soluției celor două state, care rămâne totuși orizontul diplomatic oficial aș palestinienilor. Atentatele din Gaza ar trebui să servească drept un semnal de alarmă, deoarece într-o zi va trebui plătit prețul moral al inacțiunii.

Sursa: RADOR