Cele 315 de pagini ale romanului pe care îl scrisese în celula israeliană fuseseră scoase din închisoare în pachete mici ascunse de ceilalți prizonieri. Tot pentru a putea publica „Spinul și garoafa”, Yahya Sinwar impusese sistemul celular restrâns, unde puțini deținuți știau care este planul general al liderului fundamentalist. Că era povestea imaginară, dar concretă, a tânărului Ahmed, născut în tabăra de refugiați Al Shati, și a familiei sale. Sau planul de a invada Israelul în zorii zilei de 7 octombrie în urmă cu un an și de a ataca satele din jurul Fâșiei, unde au fost masacrați 1.200 de oameni și alți 251 răpiți.

De atac știu el și Mohammed Deif, eliminat deja într-un bombardament la jumătatea lunii iulie, amândoi convinși că pot răsturna echilibrul cu Israelul și Orientul Mijlociu. Amândoi convinși că pot îngenunchia guvernul lui Benjamin Netanyahu. Sinwar știa bine că în 2011 atunci când fusese eliberat împreună cu alți 1025 de prizonieri palestinieni în schimbul caporalului Gilad Shalit: Bibi, care era deja prim-ministru, acceptase schimbul.

Liderul liderilor Hamas a stat douăzeci de ani în închisoare, condamnat la patru pedepse pe viață și pentru uciderea celor pe care îi considera colaboraționiști, acuzați că au transmis informații inamicului. Un rol de gardian al purității ideologice - el a fost cel care a fondat poliția politică în cadrul mișcării din anii 1980 - și al obiceiurilor. În rarele sale apariții publice de când a fost ales șef suprem în Fâșie, în urmă cu șase ani, după un conclav secret care a durat două săptămâni, nu și-a ostentat niciodată luxul care înconjura proclamațiile altor lideri bine plasați în suloanele Qatarului.

S-a născut în urmă cu 62 de ani, în Khan Younis, spre sud-est și zonele de unde a început atacul, în mijlocul celor 363 de kilometri pătrați, asupra cărora cu o lovitură de stat în 2007, Hamas a preluat controlul de la Autoritatea Palestiniană.Vecinul și tovarășul de joacă a fost Mohammed Dahlan care avea să devină un adversar (niciodată personal) în lupta dintre facțiunile palestiniene: Yahia cu Hamas, Mohammed cu Fatahul creat de Yasser Arafat. Mohammed, în calitate de director al securității preventive în Gaza, în semn de dispreț taie bărbile devotaților islamiști. Yahya, în schimb nu admite opozanți în regatul său între Israel, Egipt și Marea Mediterană.

Ebraica pe care a învățat-o în închisorile israeliene i-a permis să-i scrie o scrisoare lui Netanyahu și – a explicat el – i-a oferit întotdeauna un avantaj în interpretarea strategiilor generalilor. Analiștii aflați de cealaltă parte a barierei remarcaseră minimele sale deschideri, unii susținuseră că a devenit mai pragmatic, că el, unul dintre creatorii echipelor paramilitare Hamas, se convinsese acum de imposibilitatea de a răsturna statul evreiesc cu armele. Sau cel puțin nu într-o singură bătălie. A alternat tensiunile cu compromisurile și a reușit să obțină undă verde de la Netanyahu pentru finanțarea din Qatar, milioane de dolari transportați în valize în Fâșie de ambasadorul de la Doha, folisiți parțial pentru a atenua mizeria celor peste 2 milioane de locuitori. Iar când mitele nu au mai ajuns sau  au întârziat, a ideat, în martie 2018, Marele Marș al Întoarceri, când mii de palestinieni aflați la bariera cu Israelul au fost trimiși către lunetiștii armatei: rezultatul fiind 223 de morți și 8.000 de răniți.

Obiectivul declarat a fost de a rupe embargoul impus de statul evreu, în timp ce cel real viza ca torentele de numerar să înceapă să curgă din nou. Bani greu de urmărit, mai ales în canalele în aer liber ale Fâșiei, care au fost folosiți și pentru consolidarea structurii militare, pentru construirea de rachete care vizau orașele, pentru săparea tunelurilor în care erau ținuți oamenii răpiți, în prezent, 97, dintre care mai mult de jumătate ar fi murit.

Tocmai acest acord (niciodată direct, guvernul israelian nu dialogează oficial cu Hamas) îi este contestat lui Netanyahu. Prea mare graba de a-și cumpăra liniștea în sud, în mijlocul ciclurilor periodice de violență, prea mare neglijența de a oferi subzistență fundamentaliștilor și, în același timp, de a slăbi Autoritatea din Ramallah și pe președintele Abu Mazen, singurul recunoscut și de către comunitatea internațională, omul care poate negocia un acord de pace din ce în ce mai îndepărtat.

Sursa: Rador Radio România