Secretarul de stat al Statelor Unite, Antony Blinken, a avertizat că Rusia ar putea căuta o falsă ieșire din războiul din Ucraina, care nu ar produce o pace durabilă și ar permite trupelor ruse să se regrupeze și să atace din nou Ucraina.

"Unul dintre lucrurile pe care vi le puteți imagina este că rușii încearcă să găsească o rampă de ieșire, care ar fi o falsă rampă de ieșire, adică: să avem o încetare a focului, să înghețăm lucrurile pe loc, să obținem un conflict înghețat, să nu negociem niciodată cu privire la teritoriul pe care l-au cucerit și pe care continuă să îl dețină. Odihnă, refacere, regrupare și din nou atacuri", a declarat Antony Blinken la un eveniment organizat luni seară de Wall Street Journal, conform CNN.

Oficialul american a explicat că o astfel de situație ar putea avea loc dacă Rusia nu reușește să "să determine poporul ucrainean să se predea", ceea ce este posibil datorită rezistenței incredibile de care au dat dovadă ucrainenii.

"Acest lucru se va termina și se va termina aproape sigur cu diplomație, cu o negociere. Dar ceea ce cred c trebuie sa urmărim este o pace dreaptă și durabilă. Nu o pace falsă", a spus Antony Blinken.

Doar aproximativ o treime din cei 300.000 de ruși chemați în serviciul militar activ au fost mobilizați pe deplin, a adăugat Antony Blinken, care a subliniat capacitățile slabe ale celor care s-au alăturat luptelor.

"Au forțe care sunt abia antrenate, slab echipate, neechipate pentru iarnă, care sunt aruncate în acest amestec - și este teribil. Nu sunt, în general, unități deosebit de eficiente", a subliniat oficialul american. 

sursa: RADOR