Colegiul Electoral a aprobat luni victoria democratului Joe Biden în alegerile prezidențiale din Statele Unite din 3 noiembrie.

Fără a produce surprize, marii electori, care s-au întâlnit în fiecare stat al federației americane, au confirmat consacrarea victoriei lui Joe Biden, care va deveni pe 20 ianuarie cel de-al 46-lea președinte din istoria Statelor Unite, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Dacă etapa votului marilor electori reprezintă în mod tradițional o formalitate, Donald Trump i-a conferit anul acesta o importanță deosebită refuzând să accepte verdictul urnelor și s-a făcut ecoul teoriilor conspirației despre posibile fraude electorale.

Limita de 270 de mari electori, sinonimă cu victoria, a fost depășită în favoarea lui Joe Biden în finalul după-amiezei de luni, când statul California, unde candidatul Partidului Democrat a câștigat detașat, și-a adăugat voturile la totalul celor exprimate.

Rezultatele scrutinului din 3 noiembrie au fost certificate de fiecare dintre cele 50 de state: Joe Biden a câștigat un număr record de voturi - 81.28 milioane adică 51.3% din sufragii, față de 74.22 milioane (46.8 %) cât a obținut Donald Trump.

Joe Biden a obținut 306 de mari electori față de 232 pentru Donald Trump.

Președintele în exercițiu a denunțat de aproape o lună și jumătate, fără dovezi,"cele mai trucate alegeri din istoria americană". Aproape toate acțiunile sale în justiție au fost respinse. Umilința finală a fost decizia Curții Supreme, unde liderul de la Casa Albă a întărit prin trei numiri majoritatea conservatoare (șase din nouă judecători), care a respins săptămâna trecută două recursuri introduse de echipa republicană, fără ca măcar să se sesizeze asupra fondului.