Comentariu exclusiv din SUA
Nu primim republicani!
Ecouri la rece ale alegerilor americane, comentate de Cristian Lupsa, SUA.
Lori locuieste intr-o casa care se integreaza perfect in peisajul strazii. Casa nu pare sa fi fost speciala niciodata - vopsita intr-un alb lipsit de personalitate, cu doua trepte dintre care nici una nu pare sa scartaie, o veranda de lemn unde te poti ascunde cu o tigara si o usa dubla care filtreaza tantari si alte insecte care se bucura de aerul umed care domina vara in Missouri.
Nici macar "semnul de gradina" cu numele lui John Kerry si John Edwards nu era ceva special, avand in vedere ca fiecare a treia familie a avut grija pe parcursul campaniei sa-si infiga preferinta politica in gazonul din fata casei.
Sambata noaptea, la patru zile dupa alegeri, casa lui Lori pastra acelasi alb - doar semnul cu numele lui Kerry disparuse. Si totusi, casa a devenit pentru cateva ore speciala din cauza faptului ca Lori a gasit de cuvinta sa puna alt semn, un semn facut si desenat de ea cu un marker negru si gros care miroase usor a spirt: "Interzis republicanilor!"
Trupa de democrati adunata in sufragerie era tanara si in toiul unei petreceri. O petrecere de compatimire data in momentul in care e voie, dupa luni de incrancenare, sa iti plangi de mila pentru ca partidul pe care l-ai sustinut a pierdut, iar candidatul pentru care ai alergat sa strangi semnaturi a fost invins de un republican nesuferit, pe care nici unul din cei prezenti nu poate sa il inghita.
Petrecerea parea mai degraba o sedinta a unei societati secrete care se pregateste sa spuna: "La revedere, John Kerry!" Pentru ei, autocolantele Kerry-Edwards sunt retro, filmele care s-au facut despre Kerry sunt clasice, iar cantareti ca Bruce Springsteen, care si-au scos chitara la lupta, legende. Cuprinsi de tristetea esecului politic - asemanatoare cu eliminarea din tururile preliminare ale cupelor europene, tinerii democratii au oferit o serie de explicatii pentru victoria lui George Bush si infrangerea candidatului lor, John Kerry.
America e o tara de fanatici religiosi. Amuzanta idee, nu-i asa? Sondajele de la iesirea de la urne arata ca 22 la suta dintre americani au votat cu un candidat sau altul pentru "valorile morale" ale acestuia. Valorile morale au fost pe locul intai, economia pe doi si, pe trei - terorismul. Din acesti 22 la suta, 80 la suta au votat cu Bush. Presa americana era innebunita la o zi dupa alegeri. Cine sunt alegatorii astia? Cum de nu ne-am dat seama ca republicanii au suport majoritar din partea catolicilor? Cum de nu ne-am dat seama ca bisericosii vor vota atat de puternic pentru Bush, avand in vedere ca republicanii stiu sa spuna "nu" hotarat avortului si casatoriei intre homosexuali?
Nu a fost niciodata un secret ca Bush a mobilizat baza religioasa pentru a-si continua presedintia - dar in momentul in care stai intr-un birou cu aer conditionat intr-un turn de 80 de etaje in mijloc de metropola, iti e greu sa-ti imaginezi familia cu opt copii care nu vrea altceva decat sa fuga de pacat si sa-si pastreze valorile intinate.
Bush si echipa - condusa de machiavelicul strateg Karl Rove - au stiut de la bun inceput ca avortul si casatoriile intre homosexuali sunt butoane bune de apasat. Si au apasat pana li s-au umflat degetele si pana au mutat camera de pe greselile din Irak, bubele din economie si americanii falimentati post-operator de un sistem sanitar exorbitant. Si nu au facut un secret din asta. Intr-un articol intitulat "Presedintia bazata de credinta", aparut in New York Times Magazine cu doua saptamani inainte de alegeri, Ron Suskind citeaza un strateg republican adresandu-se unui interlocutor democrat imaginar spunand "traiti in ceea ce noi numim o comunitate bazata pe fapte - credeti ca solutiile provin dintr-un studiu judicios al realitatii. Nu asa functioneaza lumea acum. Suntem un imperiu si, cand actionam, cream propria noastra realitate."
America nu e mai fanatica din punct de vedere religios decat a fost acum 10 ani. Dar are la carma un om care reuseste sa aduca vocea evanghelica la un volum care acopera duduielile bombelor plasate de rebelii irakieni. Dupa cum arata Congressional Quarterly, in general proportiile alegatorilor au fost asemanatoare celorlalte alegeri. Sigur ca Bush a mai luat cateva procente din evrei datorita politicii pro-israelite, sigur ca a mai luat ceva dintre crestinii care au stat pe margine pana acum, sigur ca exista grupuri ciudate care, dupa cum spune Bill Moyers, un cunoscut comentator al televiziunii publice americane PBS, cred ca e nevoie de o cruciada impotriva musulmanilor si celor care l-au abandonat pe Dumnezeu. Dar religie in sus, religie in jos, dupa cum arata New York Times, Bush a luat cateva procente din voturile urbane si a luat procente din voturile comunitatii latine - grupuri considerate traditional fortarete liberale.
Democratii au fost batuti mar. Nici vorba. America trecut prin cea mai mare prezenta la vot in ultimii 30 de ani, iar dintre cei peste 115 milioane de americani care s-au prezentat la urne, 56 de milioane au votat pentru Kerry. Presa americana a facut mare tam tam din faptul ca Bush e primul presedinte care a castigat peste 50 la suta din votul popular din 1988 incoace. Dupa cum bine noteaza Michelle Cottle pentru The New Republic, asta il face primul din doi oameni, Clinton fiind al doilea. Asta in cazul in care atat in 1992, cand Clinton l-a invins pe Bush Sr., cat si in 1996 cand Clinton l-a invins pe Dole, Ross Perot, al treilea candidat de pe foaia de vot, a adunat 19, respectiv 9 la suta. Anul acesta, candidatul numarul trei, Ralph Nader a adunat 0,3 la suta.
Bush a primit intr-adevar cu trei milioane de voturi mai mult decat Kerry - dar asta nu conteaza foarte mult intr-un sistem electoral in care invingatorul ia totul. Gore a castigat votul popular in 2000, dar la ce bun daca nu a castigat destule state ca sa ii aduna necesarul de voturi electorale pe baza carora isi decid americanii alegerile.
Altii s-ar fi descurcat mai bine decat Kerry. Poate ca da, poate ca nu. Dar ce sens are sa dezbatem daca democratii ar fi jucat mai bine cu Howard Dean in teren in locul lui Kerry? Ce, noi am castigat europenele dupa ce s-a intors Hagi?
Dezbaterile au fost aprinse in sufrageria lui Lori. Femeile erau revoltate ca Bush va aduce judecatori la curtea suprema care vor face tot posibilul sa opreasca avorturile. Patrick, care e homosexual, era trist de mama focului ca America ii va interzice sa aiba un sot. Eu continui sa ma joc cu ideea ca toata tarasenia asta cu valori si religie miroase a ciclicitate istorica cat se poate de normala. Putin renastere, putin iluminism, putina stupoare religioasa. Iar acum, putina dezvoltare tehnologica, putina benzina pe focul de tabara al libertatilor omului, putina retinere religioasa.
Nu a aparut nici un republican la petrecere, iar eu mi-am facut vant cand berile au inceput sa se succeada cu repeziciune pe masura ce tristetea crestea. Undeva intr-o alta parte a orasului, niste tineri republicani tineau probabil o intrunire similara, cu mentiunea ca probabil se imbatau de veselie si nu de tristete. Probabil aveau si ei un semn cu: "interzis democratilor." Ce nu isi dau seama nici unii nici altii, e ca traiesc intr-o tara care inca, indiferent de presedinte, ii lasa sa se "interzica" unii pe altii fara represalii.
Cristian Lupsa, Columbia, Missouri, pentru [EurActiv.ro]
Cristian Lupsa este assistant city editor pentru cotidianul Columbia Missourian
Linkuri:
Articole EurActiv.ro:
GUVERNARE / 29.10.2004
Exclusiv din SUA:
Injuratura preferata in alegeri
GUVERNARE / 03.11.2004
Bush ramane la Casa Alba
GUVERNARE
CNN: Bush a castigat
Dupa anuntarea proiectiei pentru Ohio, Kerry a renuntat la lupta. [ tot articolul ]
GUVERNARE / 02.11.2004
Bush 49%, Kerry 49%
GUVERNARE / 01.11.2004
DosarLink: Noaptea alegerilor americane in direct
GUVERNARE / 29.10.2004
Dosar: O saptamana sub semnul alegerilor
GUVERNARE / 01.11.2004
Cum voteaza romanii din SUA
GUVERNARE / 01.11.2004
Osama bin Laden li s-a adresat americanilor
GUVERNARE / 01.11.2004
Incompetentul sau incoerentul?
GUVERNARE / 29.10.2004
Exclusiv din SUA:
Injuratura preferata in alegeri
GUVERNARE / 19.10.2004
Americanii - la urne
GUVERNARE / 14.10.2004
Bush-Kerry, ultima dezbatere prezidentiala
GUVERNARE / 04.10.2004
Bush si Kerry isi disputa victoria
GUVERNARE / 22.09.2004
Bush sau Kerry: Care sunt implicatiile pentru Europa?
CLUB OBELIX / 19.10.2004
Circula pe e-mail: masina de vot - Bush sau Kerry?
CLUB OBELIX / 01.09.2004
Un minut de ras: Bush vs. Kerry